Marea Britanie jonglează iar cu viitorul imigranților. Ce se va întâmpla cu studenții români și de alte naționalități, după Brexit

Premierul Boris Johnson a luat o decizie importantă în privința studenților străini din Marea Britanie

Guvernul din Marea Britanie a adoptat un proiect legislativ prin care reglementează viitorul tinerilor mutați în Regatul Unit pentru a studia la o școală sau universitate de prestigiu. Totul, în contextul în care Brexit bate la ușă. Este o veste care ne vizează direct și pe noi pentru că sunt foarte mulți tineri români plecați în Marea Britanie și ca să studieze, nu doar ca să muncească. Evident, noul proiect legislativ îi vizează pe toți studenții imigranți, atât cei din spațiul european, dar și cei din afara Europei, care, de asemenea sunt foarte numeroși. Regatul Unit este unul dintre centrele de educație ale lumii. Tineri din întreaga lume merg în Insulele Britanice pentru a studia și, cu ceva noroc, să-și găsească acolo un loc de muncă și să se mute complet.

De ce se duc atât de mulți studenți străini în Marea Britanie, deși se anunță un Brexit fără acord

Nu este ușor să devii cetățean britanic, dar odată ce reușești, ai alte orizonturi, mai ales dacă țara ta de origine nu-ți mai oferă nicio oportunitate. Tot mai mulți tineri din România aleg, din proprie inițiativă sau obligați de familie, să urmeze o facultate în străinătate. Marea Britanie este prima țară pe listă, pentru că are unele dintre cele mai bune universități din lume. Sau, cel puțin, așa se crede.

Acest stat are și el beneficii de pe urma acestor studenți, pentru că ei înseamnă taxe de școlarizare, forță de muncă și viitori plătitori de taxe. Guvernanții români încă n-au înțeles asta. Ei mai degrabă se roagă să plece cât mai mulți tineri, pentru că au devenit greu de păcălit.

Ce se va întâmpla cu studenții străini din Marea Britanie, după Brexit

Marea Britanie jonglează iar cu viitorul imigranților. Ce se va întâmpla cu studenții români și de alte naționalități, după Brexit

Premierul Boris Johnson a decis ca toți studenții străini din Regatul Unit să mai poată rămâne încă doi ani pe teritoriul englez după absolvirea facultății.

Noua lege va intra în vigoare din 2021 și e valabilă atât pentru studenții din țările europene, deci și pentru români, cât și pentru cei din afara spațiului european.

Legislația în vigoare privind această chestiune a fost modificată în 2012 de sinistra Theresa May, pe când conducea Secretariatul de Stat pentru Afacerile Interne. Ea a decis atunci ca studenții străini să mai poată rămâne pe teritoriul englez doar patru luni după absolvirea facultății. Practic, a ca și cum ai face acea facultate aproape degeaba.

Este și în interesul Marii Britanii să-i țină pe acești studenți în țară. E stupid să-i trimiți înapoi, dar oricum le percep taxele de școlarizare. Și oricum, e discutabil cât ar fi de oneste.