Artistul Marcel Pavel trece printr-o perioadă extrem de dificilă, după moartea mamei sale. Acesta avea o relație specială cu cea care i-a dat viață, ajungând chiar să o idolatrizeze. Din păcate, cu sufletul plin de durere, Marcel a ajuns în postura de a-și conduce pe ultimul drum ființa cea mai iubită de pe lume. Se pare că problemele de sănătate sunt cele care au dus la această situație copleșitoare, Marcel Pavel oferind primele declarații în urma evenimentului tragic din viața sa, într-un interviu exclusiv pentru Impact-Playtech.ro.
Vin momente în viața fiecăruia dintre noi când trebuie să ne confruntăm cu situații neplăcute și extrem de dureroase precum decesul părinților. Deși recunoaște că și-ar fi dorit să oprească timpul în loc pentru a putea amâna cât mai mult acest eveniment tragic, Marcel Pavel anunța cu sufletul încărcat de durere, în urmă cu o zi, că cea care i-a dat viață s-a stins. Artistul a încercat tot ceea ce este omenește posibil pentru a-i fi sprijin mamei sale, greu încercată de o boală grea. Primele declarații ale lui Marcel Pavel după moartea mamei sale dezvăluie faptul că diabetul i-a curmat viața părintelui său.
Deși a mers cu ea la cei mai buni medici, starea mamei artistului se agravase în ultima perioadă din cauza diabetului de care suferea de zece ani. Aceasta ar fi trebuit să fie transferată la Spitalul Militar, după ce a stat internată la Spitalul Cantacuzino, pentru a i se revasculariza piciorul afectat de boală. Din păcate însă, mama artistului nu a mai rezistat. Ea s-a stins din viață pe data de 10 august, la ora 11.00.
Mama suferea de zece ani de diabet, era dependentă de insulină, a făcut blocaj renal, diabetul i-a atacat toate organele. Avea cangrenă la piciorul stâng, suferise și un infarct, descoperit de medici în spital, dar pe care l-a dus pe picioare. Mama era internată la Spitalul Cantacuzino, din București. Ieri, la ora 11.00 dimineața, când trebuia transferată la Spitalul Militar, pentru revascularizarea piciorului, a încetat însă din viață. În ultimele trei săptămâni, nu mai era coerentă, așa că nu am mai putut vorbi, s-a confesat, cu durere în suflet, celebrul artist român, pentru Impact-Playtech.ro.

Relația extrem de apropiată dintre Marcel Pavel și mama sa a dus la adâncirea durerii pe care artistul o simte acum, când acesta nu o mai poate îmbrățișa pe cea care l-a adus pe lume. Marcel mărturisește totuși că trăiește cu împăcarea că mama sa a fost fericită să îl vadă realizat. Acum, el se pregătește de înmormântarea care va avea loc vineri, la Cimitirul din Bughea de Sus, Județul Argeș. După o legătura extrem de specială între mamă și fiul său, suferința resimțită de Marcel, care mai are doi frați, Micky și Gigi, și o soră, Gina, este greu de cuprins în cuvinte.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pentru măicuța mea, eu eram cea mai mare bucurie, am avut o legătură aparte, am avut grijă de ea, de la vârsta de 25 de ani, mereu am răsfățat-o. A murit împăcată că m-a văzut realizat, că pot să am grijă de toți. Înmormântarea va fi vineri la ora 13.00, la Cimitirul din Bughea de Sus, Jud. Argeș, localitatea unde dânsa s-a născut, iar azi va fi depusă la Biserica Sf. Mina din Câmpulung, acolo unde mergeam să ne împărtășim. Acum plec spre Câmpulung, am rezolvat cu actele. Vin toți frații mei, vine și fratele meu cel mare din străinătate, vom fi cu toții, ca să o petrecem pe ultimul drum. Dumnezeu să ne ajute să trecem peste această suferință, ni s-a mai confesat Marcel Pavel.