Marcel Ciolacu, optimist în ziua de 1 Decembrie: „Avem o șansă extraordinară să îndeplinim total visul european și să aderăm la spațiul Schengen”

Elena Avramescu 01.12.2022, 13:12
Marcel Ciolacu, optimist în ziua de 1 Decembrie: „Avem o șansă extraordinară să îndeplinim total visul european și să aderăm la spațiul Schengen”

Și Marcel Ciolacu s-a alăturat celor care au lăsat mesaje cu ocazia Zilei Naționale a României. Mesajul acestuia a fost unul optimist, fiind ferm convins că speranţa acestei naţiuni stă exclusiv în copiii să. În plus, Preşedintele Camerei Deputaţilor a ținut să mai precizeze că avem o şansă unică de a îndeplini visul european şi de a adera la spațiul Schengen.

Mesajul lui Marcel Ciolacu în ziua de 1 Decembrie

„Speranţa acestei naţiuni stă în copiii săi! Delia, un copil minunat de 10 ani, mi-a dăruit astăzi o broşă tricoloră cu România făcută de mânuţele ei. O voi purta astăzi cu mare mândrie cu gândul la energia acestei generaţii care va duce România acolo unde merită şi îi este locul. La fel cum acum 104 ani generaţia de atunci a înţeles că doar prin unitate putem să ne îndeplinim visul de a trăi cu toţii într-o singură ţară”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Marcel Ciolacu a continuat prin a spus că generaţia actuală a fost cea care a preluat o ţară distrusă de comunism şi apoi a dus-o în Uniunea Europeană şi NATO, tocmai de aceea avem o şansă unică să îndeplinim visul total european şi să aderăm la Spaţiul Schengen, după ani întregi de așteptare.

„Depinde doar de noi! Pentru Delia, pentru toţi copiii acestei naţiuni, trebuie şi noi să stăm uniţi şi să trecem peste toate provocările la care suntem supuşi de un război ilegal chiar la graniţele noastre şi de toate crizele suprapuse pe care le-a cauzat. Avem această datorie, pentru ca viitoarea generaţie să poată construi pe o fundaţie mult mai solidă! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, a mai spus Marcel Ciolacu în încheiere.

Directorul ANM, Elena Mateescu, anunta ninsori de Ziua Nationala a Romaniei
Ziua Nationala a Romaniei

Nicolae Ciucă, mesaj încurajator

La rândul său, și Nicolae Ciucă a dorit să lase un mesaj de încurajare în această zi specială pentru România, spunând că țara noastră este pregătită să facă față oricărui pericol.

„La 104 ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfăşurare la graniţa de Est şi un obiectiv naţional către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spaţiul Schengen. Şi acum, ca şi la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda naţională sunt siguranţa, stabilitatea şi modernizarea României.

Faţă de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme şi dezvoltare, precum şi protecţia oferită de NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie”, a scris premierul, joi, pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...