SPECIAL

Lucruri necunoscute despre disidența din “Iepoca de aur” a lui Ceaușescu

Dan Mlădinoiu 19.06.2021, 11:05
Lucruri necunoscute despre disidența din “Iepoca de aur” a lui Ceaușescu

Tartorul României din perioada 1965-1989, datorită căruia țara ajunsese la un pas de cataclismul final, s-a “bucurat” de opoziția unor oameni cutezători, neclintiți în crezuri, tenaci, pentru care libertatea și moartea se aflau pe talerele balanței lor existențiale.

Este normal ca un dictator să fie contestat

Fie că s-au numit Gheorghe Ursu, Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, toți au avut un numitor comun: protestele împotriva unui sistem opresiv condus de către un om dovedit captivul unor grave afecțiuni ale discernământului. Era/este cât se poate de firesc pentru un dictator să fie contestat în orice fel, oriunde, de către oricine.

În continuare, câteva din secvențele neștiute ale unui “film” al cărui scenariu s-a petrecut aievea în România ceaușistă. Principalii săi actori au fost sau trebuia să fie “neutralizați”, așa cum suna expresia în limbajul Securității. Nu exista calamitate mai mare pentru Ceaușescu decât aceea de a vedea o demonstrație împotriva lui. Îl aducea într-o stare de nervozitate violentă și de nestăpânit. Se întâmplase de câteva ori.

Nicolae si Elena Ceausescu
Nicolae si Elena Ceausescu

Omul care cerea respectarea drepturilor omului în România

Prima a fost în 1970, într-o vizită a acestuia la New York. Tocmai când se întorcea de la Misiunea Permanentă Română, venind de la prima întâlnire pe care o avusese la ONU, a văzut un bărbat care purta pe el două pancarte. Un om- sandwich cerându-i cât se poate de clar și vizibil respectarea drepturilor omului în România. Ajuns la reședința ce îi fusese repartizată era complet desfigurat de furie și se plimba prin cameră ca un leu în cușcă, potrivit cărții “Red Horizons” al defectorului general Ion Mihai Pacepa.

Protestatarul s-a dovedit a fi un român emigrant, pe numele său George Boian, om ce avea autorizație legală emisă de primărie de a demonstra pe toată perioada vizitei delegației române. El și-a continuat cu încăpățânare inițiativa de expunere a adevărului, în pofida promisiunilor cât și a amenințărilor diplomaților români. National Security (Serviciul Secret al Statelor Unite), foarte îndatoritor, a avut grijă să schimbe în fiecare zi rutele de deplasare, astfel încât Ceaușescu să nu-l mai vadă pe cel care deja îi deteriorase reputația construită cu atâta minciună și migală.

Nume de cod-Boian

Însă, cotidian, “cârmaciul” României trimitea pe câte unul din membrii corpului său de gardă personală să vadă dacă individul cu pricina se mai afla în stradă. De fiecare dată când afla că omul era acolo, stoic, la postul lui făcea o scenă înspăimântătoare. Din cauza iritării maxime pe care i-a provocat-o lui Ceaușescu, George Boian a intrat în istoria recentă a țării. Vreme de mulți ani, numele codificat folosit de Direcția de Informații Externe (DIE) în corespondența pentru demonstrațiile anti-Ceaușescu a fost “Boian”.

Câțiva ani mai tărziu, o altă crâncenă reacție a “conducătorului iubit” a avut loc atunci când i s-a adus la cunoștință, printr-o emisiune a postului de radio Europa Liberă, că un alt român recent emigrat, Sergiu Manoliu, împreună cu mama sa, Carmen Manoliu, au organizat o demonstrație la Paris, în fața sediului UNESCO, cerând respectarea drepturilor omului în România și a drepturilor de emigrare, afișând zile întregi un portret îndoliat al lui Ceaușescu. Livid de mânie, acesta a ordonat ca demonstrantul să fie “omorât în bătaie”, așa încât nimeni să nu mai pângărească imaginea președintelui țării.

Emil Georgescu, o altă țintă a lui Ceaușescu

Ulterior, Sergiu Manoliu abia a reușit să scape cu viață dintr-o operațiune DIE, în care au fost folosiți teroriști francezi ce primiseră azil în România, și care erau frecvent utilizați de către departamentul străin al Securității la contrabanda cu droguri și în acte de terorism.

O altă țintă menită a fi redusă la tăcere s-a numit comentatorul (redactorul) Emil Georgescu. Acesta lucra pentru guvernul Statelor Unite ca editor supraveghetor al Departamentului Român al „Europei Libere”, din ianuarie 1974, la scurt timp după plecarea sa din România în Germania Federală. Denunțurile sale publice ale cultului personalității practicat în țara natală și ale abuzurilor comise de Securitate i-au adus multe necazuri. Ceaușescu devenea deosebit de violent atunci când era orbit de ură.

Opozanții, bătuți cu bestialitate

De aceea, dădea ordine ca opozanții lui politici să fie bătuți până devin cadavre vii. Pe 19 octombrie 1978, Emil Georgescu a fost serios lovit într-un accident de automobil înscenat de niște contrabandiști francezi, ce se ocupau cu traficul de stupefiante și lucrau pentru DIE. Operațiunea nu a fost dusă până la capăt, deoarece două mașini vest-germane au apărut pe neașteptate la fața locului. După șase luni, Emil Georgescu și-a reluat refăcut activitatea la postul de radio, citicând guvernul de la București. Un întreg mecanism de dezinformare s-a străduit să-i compromită integritatea profesională. Mârșăviile propagandiste ale Securității s-au revărsat și peste alte personalități: Paul Goma, Virgil Tănase, Mihai de Hohenzollern, Eugene Ionesco etc.

Totuși, în dimineața zilei de 28 iulie 1981, cunoscutul jurnalist a fost înjunghiat de 22 de ori, în garajul său, în timp ce se pregătea să părăsească locuința sa din Munchen, pentru a pleca la serviciu. Raportul oficial anual publicat în 1983 de către Ministerul de Interne vest-german comenta următoarele: “Numai datorită unei intervenții prompte a putut fi salvată victima aflată în stare foarte gravă. Făptașii au fost arestați și condamnați la 11 ani de închisoare. Ei au refuzat să furnizeze vreo informație referitoare la cine îi angajase”. După eșecul acestei încercări de asasinare, se spune că altor persoane din serviciul de spionaj roman li s-a dat misiunea de a-l lichida “o dată pentru totdeauna” pe jurnalistul român.

Victime ale tăvălugului ucigaș

Alte victime care nu avut șansa supraviețuirii tăvălugului ucigaș al regimului opresor cu sediul la București s-au numit directorii postului de radio Europa Liberă, Noel Bernard și Vlad Georgescu, ca și redactorul Mihail Cismărescu (Radu Gorun), toți victime ale iradierilor Securității ce le-au declanșat forme agresive de cancer. Inginerul Gheorghe Ursu (Babu) a fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de poliția (miliția) politică. A murit în noiembrie 1985 din cauza bătăilor primite în timpul detenției.

Karoly Kiraly, una din propriile descoperiri ale lui Ceaușescu, a acumulat credit politic organizând partide de vânătoare exclusive, în urma cărora Ceaușescu s-a ales cu trofee impresionante. A împușcat cei mai mari urși pe care îi vânase vreodată. La puțin timp a devenit membru supleant al CPEx. În 1972, Ceaușescu a primit o scrisoare de la ministerul de interne, din care reieșea că acel Kiraly se opunea discriminării minorității maghiare, demisionând din toate funcțiile deținute în partid și guvern, eveniment fără precedent în istoria României comuniste.

Revolta muncitorilor de la Brașov

Inginerul gălățean Ioan Grigorescu, cel care pe 15 noiembrie 1989, la exact doi ani după revolta muncitorilor de la Brașov, a protestat lipind pe poarta combinatului siderurgic, la ieșirea din schimb, ora 14, manifeste împotriva regimului de atunci: “Refuz să mai spun altfel de cum gândesc”, “Vrem alimentație normală, nu mii de tone la hectar”, “Cultura nu înseamnă cântarea cultului personalității lui Ceaușescu”, “Intelectualitatea este sufletul dezvoltării societății – să fie pusă în drepturi!”, erau câteva din înscrisurile imperative prin care disidentul încerca să resusciteze un benefic spirit civic.

Urmăriți Impact.ro și pe