SPECIAL

Lucruri distractive pentru a începe 2022 cu bine

Dan Mlădinoiu 31.12.2021, 14:16
Lucruri distractive pentru a începe 2022 cu bine

An Nou fericit 2022! Ziua Anului Nou (1 ianuarie), conform calendarului gregorian, este una dintre cele mai populare sărbători. În întreaga lume, oamenii comemorează această ocazie împreună cu familia și prietenii sau în ample adunări. Se decorează casele, sunt organizate petreceri. Totul pare în deplină consonanță cu titlul piesei de neuitat a celebrului grup Queen (“A Kind of Magic”). Da, puntea dintre ani este ceva magic. Lumea întâmpină Anul Nou cu multe speranțe, jubilând. E timpul gândurilor curate și al planurilor pentru anul ce bate la ușă.

Puțină istorie

Se crede că noul an își are originea în Babilonul antic în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, în anul 2.000 î.Hr., atunci când babilonienii întâmpinau noul an cu o sărbătoare de durată (11 zile) numită Akitu, care includea un ritual diferit în fiecare zi.

Se întâmpla în prima lună nouă după echinocțiul de primăvară (de obicei, la sfârșitul lunii martie). Festivalul comemora victoria legendară a zeității cerului Marduk asupra zeiței mării Tiamat, precum și actul de încoronare a unui nou monarh sau de a-i permite regelui în exercițiu să conducă în continuare.

Anul 2021 este aproape de a pleca în neantul trecutului. Un rămas bun și asigură-te că Noul An trebuie să-l începi într-o excelentă stare de spirit. Este o nouă pagină a vieții și se cade a-i asigura toată încrederea. Se spune că modul în care întâmpini 1 ianuarie dă tonul pentru restul anului.
Lucruri distractive pentru a începe 2022 cu bine

“Râzi, cântă și dansează!”

Toată lumea se află ori măcar își dorește a fi sub semnul fericitului dicton „râde, cântă și dansează!” Pentru unii înseamnă delicatese culinare, pentru alții o înfrățire cu Bachus, alții ascultă muzică sau fac noi cuceriri. Sub „bolta” înstelată a spoturilor, ghirlandelor, artificiilor jucăușe asezonate cu mirosul cetinii de brad. Este ziua/noaptea tuturor, a fiecăruia în parte, a ta.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Unde petrec romanii Revelionul 2021-2022
Unde petrec romanii Revelionul 2021-2022

Cel mai bun mod de a începe Anul Nou este râsul

După ce te-ai bucurat de cocktailuri cu șampanie și a făcut fotografii pe Instagram cu cina de Revelion, vei dori să-ți împărtășești orele unei bucurii de neuitat celor dragi, în cazul în care nu au fost de față la frumoasa și unica descătușare spirituală dintre ani. Râsul este amfitrionul de onoare și medicamentul forte al oricărui om ce deschide un capitol nou al vieții.

Fie că sărbătorești acasă vizionand cele mai bune filme de Anul Nou din toate timpurile sau toastând pentru noile începuturi cu prietenii, umorul de bun gust și frazele unice vor face, cu siguranță, „petrecerea” să meargă cu mult peste acele suprapuse pe zero ale ceasului, astfel încât poți întâmpina anul 2022 în cel mai strălucit mod. Poantele, anecdotele de calitate (noi sau clasice) asigură instantaneu buna dispoziție, apropierea umană, deschiderea sufletească.

Spune-ți „la revedere” unui an grăbit să părăsească scena și deschideți-i ușa cu inima plină de nădejde, visuri, planuri și veselie celui cu numărul 2022!

Să aveți un An Nou așa cum vi-l doriți! Pentru că așa trebuie, pentru că meritați! La urma-urmei, trecutul îl cunoaștem, prezentul este adeseori monoton, iar viitorul e atrăgător tocmai prin incertitudinile sale.

Urmăriți Impact.ro și pe