Lucrul de care se teme Simona Halep. S-a aflat acum

Marian Cărăvan 14.05.2020, 14:37
Lucrul de care se teme Simona Halep. S-a aflat acum

Are 28 de ani, e pe locul 2 în clasamentul WTA și a câștigat 20 de turnee în circuitul profesionist de tenis. Simona Halep are însă și o teamă de care nu a reușit să scape.

Lucrul de care se teme Simona Halep. S-a aflat acum

Simona Halep este obișnuită cu tensiunea meciurilor din circuitul profesionist, a avut de-a lungul timpului multe confruntări pe muchie de cuțit, care au ținut publicul în „stare de alertă”. Campioana noastră și-a trecut în palmares trofee importante, iar cele mai mari realizări pe lângă prezența pe prima poziție a clasamentului WTA au fost cele două turnee de Grand Slam câștigate la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019). Trofeele cucerite au în spate ani de muncă grea, de care nu toți sunt capabili. A fost capabilă Simona Halep, care nu a dezarmat nici chiar atunci când i-a fost cel mai greu. Are însă o teamă de care nu a scăpat și recunoaște deschis acest lucru.

În cadrul podcastului „Tennis Legends” de la Eurosport, Simona Halep a vorbit despre sportiva care i-a marcat cariera și pe care a încercat să o copieze, impresionată de mișcările ei, dar mai ales de lovitura de rever. „Suntem de aceeaşi înălţime şi mi-am zis «Am şansa să reuşesc!» Şi lovitura de rever – chiar dacă nu am rever cu o mână -, iubesc backhand-ul tău, Justine (n.r. – Justine Henin, fostă număr 1 WTA). De asemenea, am copiat şi mişcarea ei, deoarece a avut mereu picioare puternice şi a jucat foarte aproape de linia de fund. Am încercat să copiez asta, dar nu mi-a ieşit perfect, pentru că de multe ori eram mult mai în spatele liniei, dar aveam asta în cap şi ştiam că este cel mai bun lucru de făcut când nu eşti foarte înalt”, a spus constănțeanca.

După ce starul belgian a fost de acord că Simona ar putea avansa mai mult în teren, campioana noastră a continuat: „Și la fileu, nu? Toată lumea îmi spune! Devin stresată când mă apropii de fileu!

Vrea o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Dacă în 2016, de teama virusului zika, Simona Halep nu a mai participat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, campioana vizează prezența la competiția supremă de la Tokyo, amânată penttru anul viitor, din cauza pandemiei. Câștigătoarea turneelor de Grand Slam de la Roland Garros și de la Wimbledon nu vrea doar o simplă prezență, ci una care să și puncteze pentru România. Simona Halep a anunțat că vrea să joace în toate cele trei probe, la simplu, dublu și dublu mixt, la această din urmă probă urmând să facă pereche, cel mai probabil, cu Horia Tecău. Pentru proba de dublu, colega sa de la fileu va fi Irina Begu, care „a dat din casă” câteva dintre planurile celor două.

„Sunt multe echipe foarte bune, vor participa jucătorii de top. Nu va fi ușor, dar cred că am putea obține două medalii. Mi-aș dori să obțin la simplu medalie, dar mă gândesc și la dublu, oricare ar fi, nu m-aș supăra.

Noi așa am vorbit, eu cu Simona, să jucăm împreună. Când se vor relua turneele, vom începe să pregătim concret proba de dublu de la Jocurile Olimpice”, a declarat Irina Begu, la TVR.

Simona Halep a fost desemnată de COSR portdrapelul României la JO Tokyo.

 

Urmăriți Impact.ro și pe