Lucian Mândruță și-a cerut scuze în direct că și-a înșelat soția, iar apoi n-a mai recunoscut. Povestea pe care puțini și-o mai amintesc

Anca Manolica 23.08.2022, 10:10

În urmă cu mai bine de zece ani, căsnicia lui Lucian Mândruță părea să atârne de numai un fir de ață. Celebrul prezentator de știri a fost prins în compania unei femei misterioase, despre care s-a scris că ar fi amanta lui. Deși acesta și-a cerut scuze în direct că și-a înșelat soția, ulterior el nu a mai recunoscut. Ce a făcut soția vedetei atunci.

Lucian Mândruță a negat că și-a înșelat soția, la patru ani după ce își ceruse scuze pentru asta

Celebrul prezentator de știri și-a ținut familia, în cea mai mare parte a timpului, departe de lumina reflectoarelor. Așa se face că românii nu prea știu cine este cea alături de care are o căsnicie de mai bine de 20 de ani. Un reputat medic neurolog, Ioana Mândruță alege să își vadă liniștită de carieră și de viața de familie.

În toți acești ani de când sunt împreună, ei au avut parte și de momente mai puțin plăcute. Unul dintre ele s-a întâmplat în urmă cu mai bine de zece ani, când Lucian Mândruță i-a fost infidel soției. Deși mulți poate au uitat, la acea vreme, prezentatorul știrilor și-a cerut iertare față de aceasta în mod public, moment în care Ioana a decis să șteargă totul cu buretele și să o ia de la capăt alături de el.

Și-a asumat greșeala, pentru ca mai apoi să nege totul

Fostul prezentator al știrilor de la Antena 1 a fost surprins de paparazzi cu mașina pe un câmp din Mogoșoaia, alături de o domnișoară tânără. Scuzele către cea mama copiilor săi au venit înainte ca imaginile să fie făcute publice și se pare că gestul acestuia a înduplecat-o pe Ioana, aceasta alegând să îi mai dea o șansă.

Lucian Mândruță și soția lui, Ioana
Lucian Mândruță și soția lui, Ioana

Dar nu asta a șocat pe toată lumea, ci faptul că, fiind foarte deranjat de ipostaza în care se afla, Mândruță s-a afișat la pupitrul știrilor total schimbat. Și a ținut să infirme tot scandalul în mijlocul căruia se afla, susținând că nu și-a înșelat niciodată partenera de viață.

Iar în ceea ce privește scuzele publice pe care jurnalistul le-a făcut, implicit asumându-și greșeala, acesta a explicat că ele au avut ca țintă scandalul mediatic, nu ipostaza în care a fost surprins. Totodată, a negat și dovada fotografiilor în care se ținea de mână cu respectiva domnișoară, lăsând să se înțeleagă că ar fi trucate în Photoshop.

„Presa nu a știut niciodată adevărul. Niciodată! Nimeni nu a scris povestea adevărată. Singurii care știu povestea adevărată sunt cei implicați în ea. Persoanele despre care presa a vorbit, care nu au avut chef să povestească. Iată-mă că sunt absolut nevinovat. Apar în fata ta nevinovat. Jur!”, a dezvăluit Lucian Mândruță pentru Revista Tango.

Cat despre soția lui, Mândruță a ținut să sublinieze că nu a fost foarte afectată, pentru că știa adevărul.

„N-am spus nimănui care era adevărul și lumea, după o vreme, s-a liniștit. Ne-a lăsat în pace. Asta a fost tot. Pe cuvântul meu că nu știe nimeni adevărul, nici acum. De aia sunt liniștit și nu mă simt cu musca pe căciulă”, a adăugat jurnalistul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...