Lovitură de teatru la anunțarea candidaților PSD la primăriile de sector din București. Un fost PNL-ist e în capul listei

Raluca Juncu 08.08.2020, 15:57
Lovitură de teatru la anunțarea candidaților PSD la primăriile de sector din București. Un fost PNL-ist e în capul listei

După ce s-au schimbat din nou candidații pentru alegerile locale, angrenați în cursa pentru primăriile de sector, Gabriela Firea a anunțat oficial numele celor șase candidați pentru București, din partea PSD.

Alegeri locale 2020. Candidat surpriză pe listele PSD

Gabriela Firea a publicat pe pagina ei de Facebook numele celor șase candidați pe care PSD îi aruncă în cursa pentru alegerile de sector din acest an.

„În ultimele săptămâni s-au consumat energii pentru trocuri politice, negocieri vinovate şi aranjamente de culise care nu au avut oamenii în centrul preocupărilor. «Măreaţă realizare» obţinută este unificarea unor şefi de partide, a unor interese, a unor încrengături şi, implicit, bătălia pe funcţii. Sunt mândră să fiu candidatul oamenilor, şi nu al aliantelor, şi mă voi lupta cu candidatul «partidelor de dreapta unite» – aşa cum scrie pe toate afişele şi cum se prezintă în emisiuni”, a scris, sâmbătă pe Facebook, Gabriela Firea.

Dan Cristian Popescu, candidat PSD la sectorul 2 al Capitalei, Gabriela Firea, primarul general al Municipiului București și Marcel Ciolacu, lider interimar al PSD. Foto: Facebook/ Gabriela Firea
(st.) Dan Cristian Popescu, candidat PSD la sectorul 2 al Capitalei, Gabriela Firea, primarul general al Municipiului București și Marcel Ciolacu, lider interimar al PSD. Foto: Facebook/ Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei a anunțat că săptămâna viitoare PSD va depune candidaturile pentru primăriile de sector. Le lista candidaților social-democrați se numără Dan Cristian Popescu, care a anunțat săptămâna aceasta că urmează să-și depună candidatura pentru sectorul 2. După ce a fost refuzat de PNL, Dan Cristian Popescu s-a reorientat spre PSD, discutând joi chiar cu primarul Gabriela Firea, despre o posibilă susținere în cursa pentru câștigarea fotoliului de primar al sectorului 2.

„Prin urmare, vom merge împreună în această perioada şi în viitor cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, pe care PNL l-a trădat, în miez de noapte, că să-i facă loc unui candidat USR lipsit total de experienţă şi viziune, doar de dragul aranjamentelor politice pentru partidele “de dreapta”, nu pentru toţi cetăţenii, indiferent de preferinţele politice”, a mai precizat Primarul General al Capitalei, în postarea sa.

La sectorul 3, unde în prezent este primar Robert Negoiță, care a părăsit PSD luna trecută, este nominalizat Aurelian Bădulescu, actualul viceprimar al Capitalei.

Lista candidaților pe sectoare, la alegerile locale din 2020

  • Sectorul 1 – Daniel Tudorache
  • Sectorul 2 – Cristian Popescu
  • Sectorul 3 – Aurelian Bădulescu
  • Sectorul 4 – Daniel Băluţă
  • Sectorul 5 – Daniel Florea
  • Sectorul 6 – Gabriel Mutu.
Urmăriți Impact.ro și pe