CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ DIN LONDRA

Londra, sub asediu. Capitala Marii Britanii e un oraș paralizat după moartea reginei. Coșmarul pietonilor, alertă maximă pe cer + ce se întâmplă cu hotelurile

Joi, pe data de 8 septembrie, regina Elisabeta a II-a a murit pașnic la castelul Balmoral din Scoția, la vârsta de 96 de ani. De la anunțul decesului suveranei, capitala Marii Britanii a paralizat. Tristețea se citește pe chipul oamenilor, portretele regretatului monarh sunt peste tot, iar nivelul de securitate din oraș a crescut la un nivel nemaiîntâlnit, a transmis corespondentul nostru special la Londra. Iată un material în exclusivitate despre ce se întâmplă în capitala Marii Britanii.

Apel către britanici. Cetățenii sunt rugați să nu mai aducă ursuleţi de pluș

După 70 de ani de domnie, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii lasă în urmă un popor orfan. Încă de la anunțul trecerii sale în neființă, cetățenii îndurerați au venit în număr mare la palatul regal britanic pentru a-i aduce un omagiu suveranei lor și încă continuă să o facă.

Mii de britanici și turiști au venit cu buchete de flori, ursuleți de pluș, dar și alte daruri. Totul în amintirea regretatului monarh. După ce au acoperit cu flori porțile Palatului Buckingham, britanicii și turiștii au fost invitați sâmbătă, 10 septembrie, să depună brațele de flori în parcul Saint James.

Însă, persoanele care vin să-i aducă un ultim omagiu mult iubitei regine sunt rugate să îndepărteze orice ambalaj de pe flori înainte de a le depune. De asemenea, The Royal Parks le-a cerut oamenilor să nu mai aducă ursuleți de pluș sau alte daruri.

„Din păcate, nu vor fi acceptate daruri şi artefacte, iar oamenii sunt rugaţi să nu le aducă în parcuri. Obiecte nonflorale, precum ursuleţi de pluş şi baloane, nu ar trebui aduse”, au transmis reprezentanții organizației.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Totodată, aceștia i-au anunțat pe oameni că omagiile vor fi păstrate până la terminarea tuturor ceremoniilor, iar florile vor fi luate din parcuri după şapte până la 14 zile de la data funeraliilor.

Citește și Joe Biden participă la funeraliile Reginei Elisabeta. De cine i-a adus aminte fosta suverană!

Londra 2
Britanicii o omagiaza pe Elisabeta a II-a

Ce se întâmplă cu hotelurile din Londra

În capitala Marii Britanii, în special în apropierea Palatului Buckingham, poliția menține un cordon de securitate și se asigură că londonezii salută memoria reginei lor într-un calm pe măsura circumstanțelor. În plus, în acea zonă se circulă pe sens unic pe trotuare, deoarece oamenii continuă să-i aducă un omagiu reginei.

De altfel, nivelul de securitate este asigurat și în aer. Deasupra orașului zboară tot timpul elicoptere, mai ales că în Londra sunt așteptați cei mai importanți șefi de state din lume.

Pentru a-i primi așa cum se cuvine, hotelurile de la 4 stele în sus au fost blocate. Ele sunt pregătite până la cel mai mic detaliu pentru a-i întâmpina pe oficiali și pe vedete.

Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, pe data de 19 septembrie, la ora locală 11:00 (13:00, ora României), la Westminster Abbey din Londra.

Anunțul a fost făcut ieri, 10 septembrie de Palatul Buckingham, la puțin timp după ce noul rege Charles al III-lea, a avut prima sa audiență cu membrii guvernului. Acesta a decis ca ziua în care mama sa va fi înmormântata să fie sărbătoare legală în Marea Britanie.

Citește și Decesul Reginei Elisabeta a II-a. Funeraliile, pe 19 septembrie. Cortegiul funerar a ajuns în capitala Scoției!

Urmăriți Impact.ro și pe