Locurile pe care ar trebui să le eviți în starea de alertă! Sunt adevărate focare
În următoarele zile se pregătește relaxarea măsurilor impuse de autorități, împreună cu intrarea în starea de alertă. Totuși, specialiștii avertizează că trebuie să fim precauți și să respectăm distanțarea socială împreună cu regulile de igienă.
Evitarea spațiilor neaerisite
Românii ar trebui să evite zonele închise, unde circulația aerului nu este una corespunzătoare. Un biolog american, citat de CNN, spune că 90% dintre pacienții infectați cu noul coronavirus s-au îmbolnăvit în urma unor vizite în astfel de spații. Astfel, este indicat să evităm mijloacele de transport în comun, restaurantele sau birourile.
Trebuie să avem mare grijă la zonele închise, cu mulţi oameni şi cu o circulaţie slabă a aerului, acolo virusul se poate propaga extrem de uşor. Sunt situaţii pe care le putem evita. Orice mediu în care aerul este recirculat şi care găzduieşte mulţi oameni este un mediu pe care trebuie să îl evităm.
O simplă conversație ne-ar putea îmbolnăvi
De asemenea, conversațiile lungi, atât de dorite în perioada de izolare, trebuie să aștepte. Același specialist explică modul în care ne putem infecta atunci când stăm de vorbă cu cineva.
Vorbirea, fie ea şi normală, înseamnă eliminarea de aerosoli. Cu cât vorbim mai mult sau mai tare, cu atât eliminăm mai mulţi aerosoli, a explicat Erin Bromage, profesor la Universitatea Massachusetts Dartmouth.
Recomandările specialiștilor
Dincolo de evitarea spațiilor închise, se recomandă ca oamenii să lucreze în continuare de acasă. Așadar, se vor evita deplasările cu mijloacele de transport public, precum și vizitele la restaurante și baruri în pauzele de masă.
Este obligatorie păstrarea unei igiene corespunzătoare precum și distanțarea socială. Și purtarea măștii în situațiile în care trebuie să frecventăm un spațiu închis este necesară.