Locuri amenajate unde poți face grătar în București de 1 Mai. Amenzi până la 5.000 de lei pentru cei care nu respectă legea

27 04. 2023, 16:32

A mai rămas puțin până la minivacanța de 1 Mai, iar românii pot să audă deja cum sfârâie mititeii pe grătare. Însă, pentru cei ce locuiesc la bloc, grătarul nu este întocmai accesibil. Prin urmare, bucureștenii sunt în căutare de locuri unde pot face un grătar ca la carte, fără a primi amendă. Așadar, în continuare vom enumera câteva locuri amenajate unde poți face grătar în București.  

Amenzi de 5.000 de lei pentru grătar în locuri neamenajate 

Vrei să te bucuri de un grătar de 1 Mai – Ziua Muncii în Capitală și nu știi unde poți face asta? În acest caz, cu siguranță te vei bucura să afli că în București există chiar numeroase locuri unde poți să încingi un grătar. Însă, este bine de știut faptul că legea permite acest lucru doar în locuri special amenajate.  

Prin urmare, aceste locuri trebuie să dispună de apă curentă, toalete ecologice și pubele pentru aruncarea gunoaielor. În cazul în care reglementările din așa-numita „lege a picnicului“ nu sunt respectate, românii riscă să primească o amendă cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei.  

Întrucât Ziua Muncii sărbătorită la iarbă verde a devenit o obișnuință pentru români, ne-am gândit să îți spunem unde poți aprinde focul pentru grătar, astfel încât petrecerea să nu se încheie cu o amendă. Prima regulă spune, așadar, că picnicul și grătarele se pot face doar în zonele special amenajate de către autoritățile locale. 

Chiar dacă, la plecare, spațiile în care s-a mâncat sunt curate, dacă acestea nu sunt dedicate special picnicului, amenzile se ridică până la 3.000 de lei. Pentru a face verificări, merg pe teren polițiști, jandarmi sau inspectorii Gărzii Naționale de Mediu.  

Deșeurile trebuie aruncat, selectiv, numai în locurile special amenajate, focul se aprinde doar în locurile amenajate și trebuie supravegheat în permanență, iar spălarea tacâmurilor și paharelor în apele din apropiere este interzisă. De asemenea, pentru o țigară aprinsă aruncată, românii riscă amenzi cuprinse între 300 și 3.000 de lei.  

Citește și: Trucul genial care te ajută să cureți imediat grăsimea de pe grătar. Ai nevoie de câteva felii de lămâie

Locuri amenajate unde poți face grătar în București 

Acum că am văzut care sunt regulile care trebuie respectate când ieșim la iarbă verde, haideți să aflăm și unde anume se poate face grătar în București. Anul acesta, 1 Mai pică într-o zi de luni, iar cei care nu vor să părăsească orașul au mai multe variante pentru un grătar pe cinste, după cum urmează: 

Parcul Pantelimon 

Un loc în care sunt permise grătarele este Parcul Sfântul Pantelimon, aflat în Sectorul 2 al Capitalei, între strada Ciocârliei – Lunca Florilor și strada Vasile Stolnicu. Aici, municipalitatea a pus la dispoziția celor ce vor să iasă la picnic mai multe grătare, mese și bănci pentru familii întregi.  

Locuri amenajate unde poți face grătar în București – Parcul Plumbuita

Tot în Sectorul 2, mai poți face focul în Parcul Plumbuita, situat la intersecția Str. Doamna Ghica cu şos. Colentina. Nu se plătește nicio taxă. Totul este să vii cu grătarul de acasă, iar asta pentru că parcul nu dispune de vetre de grătar.  

Parcul Morarilor 

Următorul loc unde este permis grătarul în București este Parcul Morarilor. Situat tot în Sectorul 2 al Capitalei, Parcul Morarilor „poposește“ la intersecția şos. Pantelimon cu Str. Bodești. Aidoma, grătarul va trebui adus de acasă.  

Locuri amenajate unde poți face grătar în București – Parcul Crângași  

Pe malul Lacului Morii poți sfârâi, de asemenea, mititei. Se intră prin Complexul Pustincu, unde se achită 10 lei – taxă de curățenie.  

Iată alte câteva locuri amenajate unde poți face grătar în București: 

  • În Parcul Dobroeşti, în zona străzii Azotului; 
  • În Parcul Bragadiru, unde se plătește 10 lei de mașină și se stă la picnic; 
  • În Pădurea Cernica, care se întinde de la Șoseaua București – Călărași spre Sud până la Valea Colentinei, acolo unde se află și Lacul Cernica; 
  • În Sectorul 4, în Parcul Lumea Copiilor, unde au fost amenajate foişoare de lemn, dotate cu 70 de grătare. 

Locuri de lângă București unde poți face grătar 

Dacă vrei să părăsești Bucureștiul pentru o zi, însă nu vrei să ajungi prea departe, trebuie să știi că există locuri special amenajate pentru grătare chiar în apropiere de Capitală, unde poți merge alături de familie sau prieteni și să te bucuri de un prânz delicios.  

Locuri amenajate unde poti face gratar pe langa Bucuresti

Dacă în București nu există alte spații special amenajate unde ar putea să se facă și grătare în afară de parcurile obișnuite, în proximitatea orașului există. Iată câteva dintre ele: 

Comana 

Unul dintre locurile preferate de cei ce vor să scape de agitația din Capitală și să se bucure de un grătar în aer liber este Comana, o comună aflată la aproximativ 30 km de București, în județul Giurgiu. Pe lângă aerul curat, aici te poți bucura și de plimbări și peisaje pe cinste.  

Lacul Mihăilești  

O altă variantă de loc din apropiere de București este Lacul Mihăilești. Aici, doritorii de grătar au spații special amenajate în acest sens, iar destinația se află la doar 30 de km de Capitală. Locul dispune de spații pentru orice activitate, iar un adevărat bonus constă în frumusețea naturală a lacului.  

Belciugatele 

Și Belciugatele se află pe lista de locuri preferate pentru a sfârâi mititei de 1 Mai – Ziua Muncii, iar asta pentru că destinația este plină de verdeață, dar și de restaurante unde se este servită mâncare pe bază de pește.  

Parcul din Chitila 

Ultimul, dar nu cel din urmă este Parcul Chitila, aflat la 20 de km de Capitală. Aici, cei ce vin să încingă grătarele vor găsi, pe lângă multă verdeață, și lebede.