Locul în care poți trăi precum regina Angliei. Una dintre casele care aparțin suveranei se închiriază pe internet

Ioana Bucur 07.09.2022, 23:11

Viața desprinsă din povești cu prinți și prințese poate fi deveni realitate, pentru un preț. Acesta este locul în care poți trăi precum regina Angliei. Una dintre casele care aparțin suveranei se închiriază pe internet.

Regina Elisabeta a II-a își scoate o proprietate la închiriat

Cei care își doresc o vacanță altfel, o experiență de neuitat desprinsă din poveștile cu prinți și prințese, dar adusă în prezent, au acum o ocazie de neratat.

După 70 de ani de domnie, Regina Elisabeta a II-a a decis să ofere turiștilor posibilitatea de a sta în chirie într-una dintre casele care îi aparțin. Este vorba despre o locuință de pe domeniul Sandringham din Norfolk, care este acum disponibilă pe Airbnb.

Pe celebrul site de închiriere a locuințelor pentru vacanțe, Garden House, în care locuit pentru o vreme grădinarul-șef al monarhului, este descrisă ca fiind „o ascunzătoare fermecătoare”, ale cărei grădini „sunt o adevărată încântare” și „un decor superb pentru această casă idilică”.

Cei care vor să închirieze Garden House vor avea ocazia să stea la doar câțiva pași de Regină, casa fiind cea mai apropiată  de Sandringham House, reședința suveranei în Norfolk, și e mobilată cu piese din colecția regală.

„Toată mobila și tablourile au fost odată găzduite într-o reședință regală”, scrie în anunț.

Locuința are patru dormitoare și două băi. Ea nu este disponibilă în perioada sărbătorilor, săptămâni în care suveranul britanic petrece timp pe domeniul din Norfolk.

Locul in care poti trai precum regina Angliei. Una dintre casele care apartin suveranei se inchiriaza pe internet

Cât costă o noapte de cazare

Turiștii trebuie să știe că locuința se închiriază pentru cel puțin trei nopți, iar prețul pentru o noapte de cazare este de în jur de 240 de euro. În luna noiembrie, spre exemplu, o ședere de trei zile ce include un weekend, îi va costa pe turiști peste o mie de lire sterline, adică o medie de 354 lire pentru fiecare zi.

Tot în anunțul de pe Airbnb se precizează că Garden House este „la mică distanță de mers pe jos de Centrul pentru vizitatori Sandringham și de cafeneaua Sandringham”. Parcul natural prin care se pot plimba cei care ajung acolo are o suprafață totală de aproape 200 de hectare.

„Copiilor le va plăcea zone întinsă destinată plimbărilor, precum și cea de joacă și de aventură. De asemenea, pe domeniu se află și Muzeul de Transport Sandringham, care găzduiește, într-un singur loc, cea mai mare colecție de vehicule regale, inclusiv prima mașină cu motor deținută vreodată de un membru al familiei regale”, se arată pe Airbnb.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...