Zile la rând, românii s-au confruntat cu temperaturi foarte ridicate. A fost caniculă în toată regula, iar Administrația Națională de Meteorologie a emis chiar și coduri galbene și portocalii de disconfort accentuat. Ei bine, astăzi, la ora prânzului, într-o localitate din România sunt doar 8 grade Celsius!
Vremea este cu adevărat schimbătoare în România. După un val de căldură sahariană, temperaturile s-au mai domolit, zilele acestea. Într-o localitate din România, însă, sunt diferențe mari de temperatură, după cum arată harta Administrației Naționale de Meteorologie.
Vorbim despre localitatea botoșăneană Iezer, unde miercuri, 9 august, la orele prânzului, se înregistrează doar 8 grade Celsius, iar cu câteva ore înainte se înregistrau chiar 6 grade Celsius. Este localitatea unde este cel mai frig, astăzi, într-o zi de august.

Prognoza emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru ziua de 9 august vorbește despre o scădere a temperaturilor la nivelul întregii țări. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 27…28 de grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, după cum anunță meteorologii.
Cerul va fi variabil, cu înnorări şi averse local în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, pe areale restrânse la munte, în Transilvania şi în Maramureş şi cu totul izolat în celelalte regiuni. Pe spaţii mici se vor semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu uşoare intensificări în sud-vest, pe litoral şi pe crestele montane.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La multe, vremea se va încălzi uşor faţă de zilele precedente, însă valorile termice se vor menţine sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată, începând din orele amiezii, cu o probabilitate mai ridicată în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat.