Locul din România care poate intra în patrimoniul internațional. De ce este special pentru UNESCO

Ana Anitoiu 02.02.2021, 18:32
Locul din România care poate intra în patrimoniul internațional. De ce este special pentru UNESCO

Un loc din România poate intra în patrimoniul internațional, urmând să se transforme în Geoparc Global. Dosarul de evaluare a fost trimis deja, iar doi specialiști vor veni să îl evalueze luând în calcul 101 de criterii, din care trebuie să fie îndeplinite cel puțin 99. Iată de ce este specială pentru UNESCO această zonă a țării.

Ce loc din România poate intra în patrimoniul internațional

Cu vulcanii săi noroioși, focurile vii, domurile de sare, trovanții de la Ulmet, chihlimbarul roșu de la Colți și așezările rupestre, Ținutul Buzăului s-ar putea transforma în Geoparc Global Unesco, pentru valori naturale și culturale importante la nivel internațional. Coordonatorul inițiativei de certificare internațională a acestui loc din România este Răzvan-Gabriel Popa, directorul executiv al Asociaţiei Ţinutului Buzăului.

”Renumitele locuri ale Ţinutului Buzăului au ajuns pe birourile celor de la UNESCO şi urmează să fie evaluate, în cursul acestui an, prin prisma diversităţii geologice şi culturale a zonei. Totodată, evaluatori independenţi ai Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Geologice vor analiza, la rândul lor, diversitatea geologică a teritoriului şi importanţa sa globală. Odată cu acordarea acestui titlu din partea UNESCO, Buzău Land va fi considerat un Parc al Pământului, unde patrimoniul natural şi cultural va fi folosit pentru a sprijini comunităţile din zonă”, a spus el.

Locul din Romania care poate intra in patrimoniul international. De ce este special pentru UNESCO
Imagine din Tinutul Buzaului

Ce beneficii ar putea aduce recunoaștere UNESCO a acestui loc din România

Dacă va primi statutul de Geoparc Global UNESCO, Ținutul Buzăului va fi recunoscut la nivel mondial. Acesta va fi promovat atât de UNESCO, cât și de reţeaua Europeană şi Globală a Geoparcurilor. Astfel, ar putea fi atrași mai mulți turiști în zonă, iar unii antreprenori ar putea fi convinși să investească în turismul alternativ, cultural, de aventură sau agroturism.

”Nu în ultimul rând, statutul ar aduce cu sine atragerea de investiţii în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaştere economică şi socială a unei zone rurale care, până acum, a fost ocolită de oportunităţi. Buzău Land va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, devenind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecaţi peste graniţe – de a se întoarce acasă. Odată obţinut acest titlu, el va trebui menţinut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat şi revalidat de către doi specialişti internaţionali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităţilor”, a transmis Asociaţia Ţinutului Buzăului.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Câți bani primește locul din România ce ar putea deveni patrimoniu UNESCO

Acest proiect primește de la Consiliul Judeţean Buzău o finanţare de 70.000 de euro pe an, timp de şapte ani, începând din 2020. Acești bani acoperă, în prezent, 70% din bugetul Ţinutului Buzăului ce ar putea deveni Geoparc UNESCO. Restul de 30% este acoperit de Asociaţia Ţinutul Buzăului.

Banii alocați de Consiliul Județean Buzău sunt folosiți pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii turistice, precum și pentru proiecte educaţionale, sociale și de promovare a teritoriului, dar și pentru o parte a costurilor de management. Universitatea din Bucureşti oferă expertiză ştiinţifică. De altfel, aplicația pentru recunoașterea UNESCO are la bază un parteneriat între Asociaţia Ţinutul Buzăului, Consiliul Judeţean Buzău şi Universitate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...