Localitatea în care casele se vând cu 60 de bani. Cum arată locuinţele şi ce trebuie să faci pentru a le obţine

Ioana Bucur, Diana Timișoreanu 28.06.2021, 19:10

Locuințe mai ieftine decât o pâine! Aceasta este localitatea în care casele se vând cu 60 de bani. Cum arată proprietățile scoase la vânzare de autorități și ce trebuie să faci pentru a le obține.

Localitatea în care casele se vând cu 60 de bani

După italieni, care au oferit locuințe la doar un euro celor interesați să le cumpere și să le recondiționeze, un orășel încărcat de istorie, aflat la câteva sute de kilometri de Arad, a venit cu o ofertă ce pare de nerefuzat. În Legrad, Croația, casele se vând cu 60 de bani, iar autoritățile locale sunt dispuse să ofere sume importante noilor proprietari, pentru renovarea lor.

Din al doilea oraș ca dimensiune din Croația, Legrad a ajuns, astăzi, aproape părăsit, cu o populație ce are puțin peste două mii de suflete. Scăderea constantă a numărului de locuitori a ajuns în atenția autorităților, care au venit cu un plan inedit.

„Ne-am transformat într-un oraș de graniță, cu puține legături de transport către alte locuri. De atunci, de la căderea Imperiului Austro-Ungar, populația noastră a scăzut treptat”, a spus primarul orașului, Ivan Sabolic.

Soluția propusă de autorități a fost adoptarea modelului italian. Casele abandonate din Legrad au fost scoase la vânzare cu un preț de necrezut: o kună – echivalentul a 60 de bani. Orașul este înconjurat de câmpii întinse și verzi și păduri și se află aproape de granița cu Ungaria.

Localitatea în care casele se vând cu 60 de bani
Legrad. Sursa foto: Google Maps

Din cele 19 proprietăți puse la bătaie, autoritățile croate au anunțat că au fost deja semnate 17 contracte de vânzare-cumpărare. Casele cumpărate sunt aproape ruine, multora le lipsesc ușile sau ferestrele ori au pereții acoperiți cu mucegai, amintindu-ne mai mult de satele sărace din România, nu de peisajele idilice din zonele turistice ale Croației. Nicio problemă, având în vedere că municipalitatea s-a oferit să ofere aproape 16.000 de lei pentru fiecare lucrare de renovare, potrivit Reuters.

Ce trebuie să faci pentru a le obține

Cei care vor să profite de oferta pusă pe masă de croați trebuie să îndeplinească și un set bine stabilit de condiții. În primul rând, cumpărătorii trebuie să fie solvabili din punct de vedere financiar și să aibă mai puțin de 40 de ani. În plus, contractul pe care îl vor semna cu autoritățile locale prevede și obligativitatea de a rămâne în Legrad pentru cel puțin 15 ani.

Primarul Sabolic se laudă că ideea sa a stârnit deja interes în străinătate:

„După câteva articole despre acțiunea noastră, am primit întrebări despre case din locuri foarte îndepărtate. S-au interesat din Rusia, Ucraina, Turcia, Argentina și chiar Columbia”, a anunțat Sabolic.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...