Legea carantinei și a izolării. Ce măsuri intră, începând din 21 iulie 2020, în vigoare. Anunț important pentru români

Raluca Juncu 18.07.2020, 19:49
Legea carantinei și a izolării. Ce măsuri intră, începând din 21 iulie 2020, în vigoare. Anunț important pentru români

Îndelung disputată și tergiversată în Parlament, legea privind carantina și izolarea a fost adoptată, în cele din urmă, după amendamentele depuse. Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă legea, iar actul normativ va intra în vigoare peste trei zile, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial.

Principalele reguli impuse de legea carantinei și izolării

În urma dezbaterilor lungi din Parlament, senatorii și juriștii au stabilit ca izolarea să se instituie pentru persoanele bolnave și care prezint simptomele bolii, dar și pentru persoanele asimptomatice, dar purtătoare ale unui înalt agent patogen, sintagmă ce a fost modificată de mai multe ori, de-a lungul încercării de adoptare a actului normativ.

Măsura izolării se va face pe o perioadă limitată în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia pe care o determină. Românii infectați cu coronavirus vor putea fi internați obligatoriu, iar pentru cei care sosesc în țară din zonele roșii, adică acele state în care riscul de infectare este extrem de ridicat, vor fi dispuși în carantină, după un triaj epidemiologic.

În ce condiții poate fi refuzat tratamentul pentru COVID-19?

Prima etapă a bolii prevede o izolare de 48 de ore, timp în care se vor face examinări clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Dacă se menține riscul transmiterii bolii, adică un risc comunitar, medicul este cel care va declara măsura prelungirii acestui interval de izolare, fie într-o unitate medicală sau una atașată unității sanitare, fie la domiciliul persoanei respective, la adresa declarată de pacient, potrivit Mediafax.
Important de precizat este faptul că cei infectați pot refuza tratamentul, însă trebuie să accepte izolarea pentru cel puțin 48 de ore, timp în care să fie investigați clinic și paraclinic, potrivit Romania Europa Libera.

Carantina sau izolarea pot fi contestate în instanță, cu termen de pronunțare din partea magistraților.
Copii ai căror părinți sunt infectați cu coronavirus vor fi preluați de cele mai apropiate rude-părinți, bunici, unchi. În eventualitatea în care nu există această variantă, copiii vor fi duși în spații special amenajate, unde se vor afla sub supravegherea unor cadre medicale, dar și a unor educatori.

Sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu