Legătura neştiută până acum dintre Florin Călinescu și Ion Iliescu. Vedeta a spus tot (exclusiv)

Stan Filon 26.01.2021, 16:07
Legătura neştiută până acum dintre Florin Călinescu și Ion Iliescu. Vedeta a spus tot (exclusiv)

Care este legătura dintre actorul Florin Călinescu și fostul președinte al României, Ion Iliescu? Ei bine, îndrăgitul actor, ajuns la vârsta pensionării, a vorbit în stilul său caracteristic despre asemănarea dintre el și fostul președinte al României.

S-a aflat care este legătura dintre Florin Călinescu și Ion Iliescu

Pare greu de crezut, dar Florin Călinescu se pregătește să devină pensionar. Actorul împlinește în luna aprilie vârsta de 65 de ani și vrea să se pensioneze. Are însă o problemă. Chiar dacă l-am văzut atâția ani la televizor, dar și pe scenă, Florin Călinescu nu prea are vechime în muncă, după cum chiar el ne-a mărturisit.

“Am fost mai toată viaţa mea un liber profesionist. Eu şi Ion Iliescu, nişte liberi profesionişti! Nu prea am avut carte de muncă prin locurile pe unde am lucrat, dar cred că vreo douăzeci de ani de muncă prin teatru aş putea strânge”, ne-a declarat Florin Călinescu.

S-a aflat care este legatura dintre Florin Calinescu si Ion Iliescu
S-a aflat care este legatura dintre Florin Calinescu si Ion Iliescu

Iese la pensie, dar nu prea are vechime în muncă

Vedeta ne-a povestit despre startul său în lumea teatrului. A fost, de fapt, un start ratat, deoarece a fost concediat imediat. “Când am terminat Institutul de Teatru, prin anii “80, am primit repartiţie la Bârlad, că aşa era în anii lui Ceauşescu. Nu m-am dus, am refuzat repartiţia primită, aşa că ăia m-au dat afară. Apoi, după 1990, când am început colaborarea cu PRO TV, nu am lucrat la ei cu carte de muncă. Mi-am făcut propria firmă şi am încheiat contracte. La fel am făcut şi cu alţii”, memorează el trecutul său profesional pentru cititorii playtech.ro.

Florin Călinescu nu-și face însă griji din ce va trăi, din aprilie. Mai mult, are destui bani încât să-i împrumute și pe alții. “De ce aş face-o?! Am destui prieteni pe care să-i ajut cu bani, dacă îmi vor cere acest lucru”, adaugă acidul Florin Călinescu.

L-am întrebat şi despre soarta afacerilor de care şi-a legat numele în ultimii ani. Taverna “La Călinescu” din zona Tineretului e încă în picioare, după cum recunoaşte chiar proprietarul. Nu ştie exact dacă va profita de actuala “fereastră” care repermite în Bucureşti deschiderea restaurantelor la 30% din capacitatea maximă.

Florin Călinescu a avut coronavirus

Actorul Florin Călinescu nu își face probleme nici legate de coronavirus, mai ales că a suferit deja de temutul virus și a ieșit învingător. Așadar, nu stă la rând pentru vaccinarea împotriva noului virus și îi lasă pe alții să se imunizeze.

”În primul rând, nu am comorbidităţi. În al doilea rând, mă simt în formă, deci las locul altora care au mai mare nevoie decât mine de acest vaccin. În al treilea rând, recunosc că am trecut prin povestea asta, cu COVID-ul, prin septembrie.

A fost o formă minoră, iar eu cu minorele nu prea mă încurc, de felul meu. Pe de altă parte, ce şi-o fi zis şi COVID-ul ăsta. ”Păi bine măi, mi-a căşunat tocmai pe Călinescu. Hai, că e băiat bun, să nu-l chinui prea tare. Şi am avut o formă uşoară, aşa că mă gândesc că încă mai beneficiez de o anumită imunitate!”, a conchis acelaşi Florin Călinescu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI