Legătura neașteptată dintre Oana Zăvoranu, actrița din Sacrificiul de la Antena 1, și Tamara Buciuceanu: “Mă cățăram pe gard și apoi în pom și-i furam cireșele”

Diana Radu 16.10.2019, 15:15
Legătura neașteptată dintre Oana Zăvoranu, actrița din Sacrificiul de la Antena 1, și Tamara Buciuceanu: “Mă cățăram pe gard și apoi în pom și-i furam cireșele”

Moartea regretatei actrițe Tamara Buciuceanu a stârnit în sufletul multor vedete care au cunoscut-o foarte multă tristețe. Iar, în mod, surprinzător, printre acestea se numără și Oana Zăvoranu care spune că a locuit cu marea actriță pe aceeași stradă. Ce amintiri are Oana Zăvoranu cu Tamara Buciuceanu, aflați din materialul următor! 

Se pare că Oana Zăvoranu este unul dintre oamenii care au avut ocazia să o cunoască îndeaproape pe Tamara Buciuceanu, marea actriță care s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Vedeta din serialul Sacrificiul de la Antena 1 își aduce aminte cum se cățăra pe gard, în copilărie, pentru a fura cireșe din pomul regretatei artiste.

Oana Zăvoranu a locuit pe aceeași stradă cu regretata actriță Tamara Buciuceanu

Legătura neașteptată dintre Oana Zăvoranu și Tamara Buciuceanu
Legătura neașteptată dintre Oana Zăvoranu și Tamara Buciuceanu

Oana Zăvoranu îți amintește de episoadele parcă desprinse din pățaniile lui Nică din celebra poveste „Amintiri din copilărie” pe care le-a trăit alături de Tamara Buciuceanu. Mai exact, artista povestește cum se cățăra pe gardul regretatei actrițe pentru a fura cireșe, deoarece i se păreau cele mai delicioase cireșe de pe stradă.

„Mă cățăram pe gard și apoi în pom și-i furam cireșele. Mă alerga și mă bătea cu umbrela sau cu bastonul, depinde ce avea la îndemână. Pentru două cireșe am luat o bătaie cu umbrela soră cu moartea. Dar nici eu nu tăceam. I-am zis odată: ‘Nu-ți ajung cireșele? Le iau și eu pe alea de pe jos! Și atunci mai rău mi-am luat-o. ‘O obraznică și o hoață ești! Ce dacă sunt pe jos? Sunt ale mele!, așa îmi zicea și mă alerga”, a povestit amuzată Oana Zăvoranu.

Supranumită „Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani la Spitalul Elias din Capitală. Însă, a lăsat în urmă multe amintiri frumoase oamenilor care au văzut-o jucând pe scenă. De-a lungul carierei sale, artista a interpretat nu mai puțin de 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din „Chiriţa în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

Urmăriți Impact.ro și pe