EXCLUSIV

Ce fel de viață are Laurențiu Cazan, la 64 de ani. De ce preferă româncele, deși a fost însurat cu o olandeză. EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 30.12.2021, 17:49
Ce fel de viață are Laurențiu Cazan, la 64 de ani. De ce preferă româncele, deși a fost însurat cu o olandeză. EXCLUSIV

Laurențiu Cazan, artistul care recent a împlinit 64 de ani, ne-a vorbit, în exclusivitate pentru impact.ro, despre noua ediție Eurovision, competiție la care trei nume grele își încearcă norocul, și despre ultima întâlnire cu regretatul Victor Socaciu. Dar, el ne-a dezvăluit lucruri interesante și despre viața personală, fiind căsătorit vreme de patru cu o olandeză. Tot în România își caută fericirea: ”Româncuțele noastre încă nu și-au pierdut feminitate. În plus, îți mai gătesc și câte o ciorbiță”, a dat verdictul Laurențiu Cazan.

Laurențiu Cazan, declarații despre cei trei soliști care-și încearcă norocul la Eurovision. ”Sunt buni, dar le trebuie piese care să le ridice calitățile vocale la fileu!”

Pe lista artiștilor care au fost acceptați în semifinala națională Eurovision se află și câteva nume grele din lumea muzicală, Dan Helciug, Cezar Ouatu, care a mai reprezentat o dată România la celebra competiție, și Carmen Trandafir. Laurențiu Cazan a participat de șase ori, așa că deja se poate considera un expert.

„Toți trei sunt artiști foarte buni, însă le trebuie o piesă forte, care să le ridice la fileu calitățile vocale. E puțin cam prematur să ne dăm cu părerea, până când nu le ascultăm piesele, potrivirea melodiei cu vocea e importantă, acolo este cheia de succes. Dacă piesele se potrivesc cu soliștii, și invers, acolo este toată esența. Îmi pare rău că nu mai participă Laura Bretan, i-aș mai fi dat o șansă. Ideal e să ai și o piesă extraordinară, care să iasă în evidență, să fii și un solist excepțional, să ai un show vizual. Dar, pentru asta, îți trebuie bani, investiție. Dacă vii cu ceva, cu care să surprinzi, cu care să uimești, încât să cadă lumea pe spate, poți câștiga”, ne-a spus laurențiu Cazan.

Laurentiu Cazan, burlac la 64 de ani
Laurentiu Cazan, burlac la 64 de ani

Laurențiu Cazan: ”Ne trebuie puțin mai mult patriotism, la Eurovision!”

Laurențiu Cazan este de părere că fiecare țară trebuie să fie reprezentată de artiștii autohtoni: ”Foarte mulți soliști apelează la compozitorii din străinătate. Eu spun, din perspectiva unui muzician european implicat, căci am dublă cetățenie, româno-olandeză, că ar trebui puțin mai mult patriotism, să ne reprezinte un solist român, cu o piesă compusă tot de un român!”.

A fost căsătorit patru ani cu o olandeză, dar preferă tot femeile de pe meleagurile noastre: ”Româncuțele mai au încă acea feminitate. În plus, îți mai gătesc și câte o ciorbiță”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Laurențiu Cazan, burlac la 64 de ani

La 64 de ani, solistul Laurențiu Cazan e încă burlac. A iubit, deopotrivă, și femei din Olanda, țară în care a locuit, având și cetățenie, dar și românce. Dacă e însă să aleagă, balanța inclină în favoarea româncelor.

„Nu mă mai însor, am mai fost căsătorit 4 ani, în Olanda. Am avut relații, dar așa e viața, nu e nimic propus-nepropus. Femeile din Olanda sunt diferite de românce. Totuși, cu toată iubirea față de poporul olandez, care e un popor minunat, sunt cosmopoliți și iubesc muzica, totuși, româncuțele noastre au încă o anume feminitate în plus față de alte femei, din Europa, încă nu și-au pierdut acea dragoste față de familie, sunt pricepute la mâncare, îți mai fac o ciorbiță, acolo mâncam prin mall-uri. Egalitatea dintre femei și bărbați este înțeleasă greșit, nu poți pune femeia să taie copaci, iar pe bărbat să cârpească ciorapi. Un bărbat nu poate să nască, iar femeia nu poate merge la război, cu paloșul în mână și să stea în tranșee. Femeia trebuie iubită, înțeleasă, îmbrăcată frumos, răsfățată”, ni s-a mai confesat Laurențiu Cazan, în exclusivitate pentru impact.ro.

Despre ultima întâlnire cu Victor Socaciu: ”Era foarte abătut!”

Laurențiu Cazan deplânge decesul bunului său prieten, Victor Socaciu, solistul care azi a fost înmormântat la Cornu, Jud. Prahova.

„Cu Victor am vorbit ultima oară acum vreo trei luni, am fost într-o emisiune, în direct, online, am și cântat puțin. M-a lăsat mai mult pe mine să cânt, era abătut, de atunci, știam că avea ceva probleme de sănătate. Din păcate, despre artiști se scrie mai mult după ce mor. Dacă tot îi regretăm, atunci invit televiziunile să facă emisiuni de folk, la ore de maximă audiență”, ne-a mai declarat Laurențiu Cazan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...