Laura Codruța Kovesi îi amenință pe șefii statelor din UE. „Bineînțeles că vom acționa”

Raluca Juncu / 03.08.2020, 15:18
Laura Codruța Kovesi îi amenință pe șefii statelor din UE. „Bineînțeles că vom acționa”

Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Parchetul European (European Public Prosecutor’s Office, EPPO) oferit un interviu pentru The Guardian în care explică planurile pe care le are în această perioadă, la conducerea EPPO.

Laura Codruța Kovesi: „Va trebui să demonstrăm că legea este egală pentru toată lumea”

În toamna anului trecut, Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, a fost numită procuror-șef al Parchetului European. Activitățile sale notabile de combatere a corupției și criminalității în spațiul românesc și nu numai au primit o recunoaștere corespunzătoare.

În calitatea sa de procuror-şef european, Laura Codruţa Kovesi va avea un mandat de şapte ani, perioadă în care va construi structuri operaționale și administrative în cadrul EPPO și va stabili relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.

„Reperul nostru pentru succes va fi încrederea cetăţenilor în instituţia noastră”, a precizat Laura Codruţa Kovesi pentru The Guardian, citat de Ştirileprotv.ro.

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Fosta șefă a DNA a indicat și motivul pentru care s-a luptat pentru a crește bugetul instituției pe care o conduce, propus la 37,7 milioane de euro: parchetul va primi aproximativ 3.000 de dosare din toate colţurile UE.
În interviul acordat pentru cotidianul britanic, Laura Codruța Kovesi nu a dorit să comenteze cu privire la politica internă a României, însă a transmis că nu va ezita să sancționeze în instanță un lider UE suspect de fraude cu fonduri europene. Atenția sa se va îndrepta către 22 de țări, unde va implementa acțiuni de combatere a corupției.

„Bineînţeles că vom acţiona … EPPO va fi parchetul independent şi va trebui să demonstrăm că legea este egală pentru toată lumea”, a declarat procurorul-șef al Parchetul European.

Totuși, cea mai mare problema a instituției conduse de Laura Codruța Kovesi rămâne faptul că cinci state membre ale UE- Danemarca, Irlanda, Ungaria, Polonia și Suedia refuză să colaboreze în cadrul proiectelor demarate de Parchetul European.

În luna mai a acestui an, Laura Codruța Koveși a câștigat procesul la CEDO împotriva statului român, cel în care acuza că a fost revocată pe nedrept din funcția de procuror șef al DNA. Instituția europeană a stabilit, în unanimitate de voturi, că a fost încălcat dreptul de a merge în instanță pentru a apărare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI