La ce oră începe examenul de Bacalaureat 2022. Actele pe care trebuie să le ai la tine

Ioana Bucur 05.06.2022, 14:46
La ce oră începe examenul de Bacalaureat 2022. Actele pe care trebuie să le ai la tine

La ce oră începe examenul de Bacalaureat 2022 și ce acte trebuie să ai la tine. Se dă startul emoțiilor pentru unul dintre cele mai importante evenimente din „cariera” de elev a tinerilor din România. Recapitulările finale s-au încheiat, este momentul să afle cât de bine s-au pregătit pentru întâlnirea cu subiectele de la primele probe. Luni, 6 iunie 2002, absolvenții clasei a XII-a vor avea evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Află la ce oră începe examenul de Bacalaureat 2022 și ce acte trebuie să aibă la ei candidații.

La ce oră începe examenul de Bacalaureat 2022

An de an, luna iunie înseamnă, pentru absolveții clasei a XII-a din întreaga țară, debutul probelor de la examenul de Bacalaureat. Pentru unii, este doar o formalitate, un prag pe care îl au doar de trecut pentru a se putea înscrie la admiterea la facultățile dorite, pentru alții, notele de la Bac reprezintă criteriul principal de admitere în învățământul superior.

Examenul de Bacalaureat 2022 începe luni, 6 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română conform OME nr. 5151 din 30.08.2021.

Probele scrise debutează două săptămâni mai târziu, cu proba la Limba și literatura română, ce va avea loc luni, 20 iunie. A doua zi, pe 21 iunie, se desfășoară proba E.c) obligatorie a profilului (matematică sau istorie), miercuri 22 iunie se desfășoară proba E.d) la alegere a profilului și specialității (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie), iar joi 23 iunie va avea loc proba E.b) la Limba și literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate luni, 27 iunie, până în ora prânzului.

Între orele 12:00 și 18:00, cei nemulțumiți vor putea depune sau transmite prin mijloace electronice contestații. Candidații vor completa, semna și depune sau transmite prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ce acte trebuie să aibă la ei candidații la intrarea în sală

Rezultatele finale vor fi comunicate vineri, 1 iulie. Trebuie menționat că rezultatele obținute de candidați vor fi comunicate anonimizat, prin utilizarea codurilor individuale ce înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care o susţin.

Toate probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2022 vor începe de la ora 09:00. Candidații vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor. Probele sunt monitorizate audio-video.

Accesul candidaților se va face doar în anumite condiții. Aceștia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

Bacalaureat 2022. Când încep înscrierile și ce acte sunt necesare
Bacalaureat 2022. Când încep înscrierile și ce acte sunt necesare

În sălile de examen nu se va putea intra cu obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete, smartwatch etc.).

Calendarul sesiunii iunie-iulie examenului de Bacalaureat 2022:

6-8 iunie 2022 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

8-9 iunie 2022 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

8 -10 iunie 2022 – Evaluarea competenţelor digitale – proba D

14-16 iunie 2022 – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

20 iunie 2022 – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

21 iunie 2022 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă

22 iunie 2022 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

23 iunie 2022 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

27 iunie 2022 – Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00

28-30 iunie 2022 – Rezolvarea contestaţiilor

1 iulie 2022 – Afişarea rezultatelor finale la Bacalaureat 2022.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...