La câte îmbolnăviri poate face față sistemul medical românesc. Avertizarea Ministerului Sănătății vine să mai liniștească apele. Ce ar putea să însemne creșterea lină a cazurilor explică Horațiu Moldovan, secretar de stat în ministerul Sănătății.
Jumătate din paturile ATI disponibile pentru tratarea pacienților cu Covid sunt ocupate în acest moment, iar, dacă numărul îmbolnăvirilor nu va depăși dublul cazurilor de acum, sistemul medical va face față. Este afirmația secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, care a declarat pentru Digi 24 că țara noastră își ca crește și capacitatea de testare. Moldovan a precizat că, de mâine, protocolul ar putea fi schimbat, astfel încât să fie testați și medicii din centrele de dializă.
„În acest moment în România avem peste 3.000 de pacienți internați pentru coronavirus. În Terapie Intensivă sunt aproximativ 200, iar 34 sunt ventilați mecanic. Avem o capacitate de 400 de paturi de Terapie Intensivă pentru cazuri COVID, am ocupat deocamndată jumătate. Dacă vârful nu depăștete dublul celui actual putem să facem față”, a declarat Horațiu Moldovan.

Moldovan a precizat că în maximum două săptămâni, România își va crește capacitatea de testare la 7.000 de teste pe zi și că, prin urmare, va fi modificat și protocolul în funcție de care se fac testările.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În acest moment sunt 56 de laboratoare capabile să testeze. Sunt operaționale 43. Capacitatea de testare a crescut de 8 ori. Am aplicat o definiție de caz în care am testat pacienții simptomatici. Pe măusră ce capacitatea de testare crește, ne așteptăm să ajungem la 7000 într-o săptămână, două. Reevaluăm acest protocol de testare. Ne mai întâlnim mâine pentru a forumla un document. Discutăm să mărim numărul de testări în zona de dialiază și a cadrelor medicale în general”, a mai precizat Moldovan.
Moldovan a mai adăugat că o problemă importantă o constituie și instruirea personalului pentru testare, dar că și la această componentă se lucrează.