Kaufland anunță o surpriză majoră pentru cumpărătorii săi, dar mai ales pentru partenerii de afaceri ai cunoscutului lanț de magazine. Aceștia vor putea să își vândă produsele acum la scară internațională, cu ajutorului noului sistem pe care Kaufland se pregătește acum să-l implementeze în Republica Cehă și Slovacia. Rămâne de văzut când se vor bucura și românii de cel mai nou sistem de cumpărături online pe care l-au gândit cei de la Kaufland.
Rețeaua Kaufland se extinde în mediul online. Pe lângă sutele de magazine fizice pe care retailerul german le are deschise în multe țări, iată că acum întreaga atenție se îndreaptă către mediul online, mai ales că pandemia de coronavirus a fost o adevărată lecție pentru tot mediul de afaceri, când vânzările din mediul virtual au înregistrat un avans puternic, deoarec oamenii au stat mai mult în casă, în ultimii doi ani de zile. Așadar, Kaufland a sesizat această oportunitate și a speculat-o la maximim. Kaufland Global Marketplace a avut un succes răsunător în Germania, iar acum se pregătește să se extindă în Republica Cehă și Slovacia, însă despre România nu se știe exact când va ajunge această piață online.
„Kaufland va aduce un concept de piață german de succes în Republica Cehă și, împreună cu retailerii locali, vom dezvolta în continuare mediul de comerț electronic pe piața cehă”, a anunțat Stefan Hoppe, CEO Kaufland Republica Cehă.
Ca parte a grupului Schwarz, Kaufland este una dintre cele mai mari companii comerciale din Europa. În 2023, retailerul va deschide noi piețe online în Republica Cehă și Slovacia. Acest pas pune bazele lansării „Kaufland Global Marketplace”. Mai exact, comercianții pot vinde pe mai multe piețe specifice țării cu o singură înregistrare. Cu o tehnologie cu mai multe piețe în rețea, Kaufland Global Marketplace permite extinderea internațională în doar câțiva pași și vă permite să vă controlați central ofertele, comenzile și datele despre produse.
Datorită combinației dintre gradul ridicat de cunoaștere a mărcii și cea mai recentă tehnologie a platformei, comercianții își pot crește vânzările și vizibilitatea produselor rapid și forte ușor. În prezent, peste 7.000 de vânzători oferă deja peste 30 de milioane de oferte în peste 5000 de categorii pe Kaufland Global Marketplace. Acest lucru atrage în prezent nu mai puțin de 32 de milioane de vizitatori pentru Kaufland Germania, în fiecare lună.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Specificul platformei Marketplace este că majoritatea produselor sunt oferite de retaileri online naționali și internaționali. Întreg lanțul operează peste 1.350 de magazine în opt țări, iar brand-ul oferă un mare prestigiu mondial și în mediul online, dar și în magazinele fizice.
Kaufland vine acum cu o ofertă de nerefuzat pentru comercianții care vor să-și vândă produsele pe platforma Marketplace a retailerului german. Mai exact, comercianții care se înregistrează în avans în piața online pot vinde pe ambele piețe noi timp de șase luni de la lansare, fără taxe de bază sau comisioane de vânzare. Mai mult decât atât, aceștia vor primi gratuit publicitate sau asistență pentru clienți, procesare pentru plăți sau marketing pentru motoarele de căutare, mai arată reprezentanții Kaufland.