Juraţii de la Românii au talent, în lacrimi. Elena Gatcin i-a dat gata pe toţi cu vocea sa: „M-a terminat, nu mai pot”

Ioana Bucur 05.04.2021, 22:32

Puțin emoționată, puțin stângace, dar a reușit ceea ce puțin concurenți au putut să facă. Jurații de la Românii au talent, în lacrimi. Elena Gatcin i-a dat gata pe toți cu vocea sa. Moment de Golden Buzz!

Juraţii de la Românii au talent, în lacrimi. Elena Gatcin i-a dat gata pe toţi cu vocea sa

Stătea emoționată în culise, uimită și curioasă să descopere tot ce se întâmpla în jurul ei. Când se aștepta mai puțin, a fost anunțată că „juriul este gata să te vadă”. Așa că și-a făcut curaj și a pornit în marș spre scenă. Nu știa ce așteptări ar fi trebuit să aibă, habar n-avea cum va arăta, pentru ea, experiența Românii au talent.

„Sunt din Republica Moldova, dar de 12 ani locuiesc în Constanța. Mi-a fost greu, pentru că nu vorbeam cum vorbesc oamenii aici și am avut și câteva incidente…poate glume, poate nu glume…pe baza accentului meu, iar asta m-a supărat foarte mult pe mine. Am plâns mult din cauza asta, mă simțeam diferită. Vorbeam cu mama mea și îi spuneam că îmi era, uneori, un dor cumplit de casă, în special în momentele mai grele. Aș fi vrut să o am lângă mine, mama este omul care m-a susținut mereu în absolut tot ce fac”, a povestit Elena Gatcin, înainte de a urca pe scenă.

Este muzician, pianist și solist. Talentul i-a fost descoperit de la grădiniță, când educatoarea a sfătuit-o pe mama ei să o înscrie la liceul de muzică din Chișinău, adică la 40 de kilometri de localitatea în care ele stăteau la acea vreme. „E foarte greu pentru un părinte să dai un copil de cinci ani la o școală și să vii, în fiecare zi, 40 de kilometri, în fiecare dimineață, să îi împletești cosițele, să o trimiți la ore și apoi să pleci înapoi la muncă. Mama mea a făcut asta, zilnic, timp de patru sau cinci ani. Îi mulțumescu pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru mine”, a continuat Elena. Doar două persoane știau că femeia urma să apară în fața juraților: mama sa și fiul ei, Alexandru. Emoționată de întâlnirea cu cei patru, Elena a fugit spre refugiul ei, pianul, fără ca măcar să le spună cum o cheamă: „Pot să încep?”, a șoptit ea, uitându-se spre Florin Călinescu. Și a început…în doar câteva minute, jurații de la Românii au talent, în lacrimi, Elena Gatcin i-a dat pe toți pe spate cu vocea sa.

Juraţii de la Românii au talent, în lacrimi. Elena Gatcin i-a dat gata
Elena Gatcin, moment de Golden Buzz la Românii au talent

„M-a terminat, nu mai pot”

Momentul ei este greu de scris, trăit cu o intensitate ce răscolește pe oricine îl ascultă. „Vai, ce-i aici, frățiorul meu…”, a spus Andi Moisescu. De departe, cea mai impresionată a fost Andra, pentru care piesa interpretată magistral de Elena Gatcin are o încărcatură emoțională uriașă, amintindu-i de momentele în care o cânta împreună cu fratele ei. Nu a fost nicio surpriză când jurata a apăsat, fără ezitare, butonul auriu, trimițând-o direct în semifinală.

„Prea multe nu sunt de spus. E ca şi cum ajungi şi vezi piramidele, munţii, cascadele. Ce să zic?! Ipostază a fost de necomentat”, a spus Florin Călinescu. „M-ai lăsat fără grai, cu piele de găină. Pentru mine acest cântec înseamnă mult pentru că îl cântăm mereu cu fratele meu când eram mici. Sunt foarte multe amintiri… Când văd un om atât de talentat nu pot să nu apăs butonul. Meriţi din plin goldenbuzz-ul! Eşti în semifinala”, a spus Andra.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...