Echipa națională de fotbal a Argentinei, care a câștigat duminică, 18 decembrie, Cupa Mondială din Qatar, după ce a învins Franța la penalty-uri în finală, a ajuns acasă. Aceasta a fost întâmpinată de zeci de mii de fani, care i-au primit pe campioni cu brațele deschise. Imagini memorabile la Buenos Aires.
A fost un Campionat Mondial de vis pentru selecționata Argentinei, în frunte cu căpitanul Linel Messi, care a reușit să aducă mult râvnitul trofeu pe tărâmuri argetiniene. Delegația, condusă de președintele Asociației Argentiniene de Fotbal (AFA), Claudio Tapia, și de antrenorul albicelestei, Lionel Scaloni, a aterizat pe Aeroportul Internațional Ezeiza din provincia Buenos Aires.
Un Messi jubilând, cu trofeul Cupei Mondiale în mâini, alături de antrenor și de șeful AFA, au fost primii care au coborât din avion și, încetul cu încetul, au coborât și ceilalți eroi ai „pumelor”. Aceștia au avut parte de o primire impresionantă. Aproximativ 50.000 de suporteri, conform presei argentiniene, i-au așteptat pe fotbaliștii campioni.

După ce au pășit pe un covor roșu ca la Hollywood, campionii au urcat într-un autocar decapotabil cu imagini ale jucătorilor și au început să sară și să danseze pe ritmul hitului devenit popular în Qatar 2022, „Muchachos, nos volvimos a ilusionar”, al grupului La Mosca Tse Tse, care i-a întâmpinat cu multă căldură.
Zeci de mii de oameni au împânzit cei trei kilometri care despart aerodromul de complexul sportiv AFA, unde „Scaloneta” își va petrece noaptea, cu câteva ore înainte de a se deplasa la Buenos Aires pentru a sărbători alături de fanii argentinieni. Deși era încă noapte în Argentina, suporterii s-au îngrămădit să îi aplaude pe eroii care le-au îndeplinit marele vis: să aducă acasă a treia Cupă Mondială din istorie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]A fost „preludiul” sărbătorii la care ar urma să participe peste un milion de fani și care va avea loc marți, 20 decembrie, în Piața Republicii din Buenos Aires. Mai mult, Guvernul a decretat ziua de 20 decembrie zi liberă națională, și toată lumea se așteaptă ca atmosfera frenetică ce va fi creată de argentinieni pe străzi să fie fără precedent.