EXCLUSIV

Ionuţ Dolănescu a luat decizia cea mare. Ce va face cu casa părintească din strada Caimatei EXCLUSIV

Alexandru Catalan 13.08.2021, 16:31
Ionuţ Dolănescu a luat decizia cea mare. Ce va face cu casa părintească din strada Caimatei EXCLUSIV

După ani buni în care s-au plimbat pe holurile tribunalelor pentru a-şi împărţi averea lăsată de mult mai celebrul lor tată, situaţia fraţilor Ionuţ şi Dragoş Dolănescu pare să cunoască un nou capitol. Unul mult mai liniştit! Iar cel mai bun indiciu că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură vine din faptul că fiul cel mare, Ionuţ Dolănescu, a decis să se mute în sfârşit în casa părintească din Bucureşti, de pe strada Caimatei.

Ionuţ Dolănescu a luat decizia cea mare privind casa părintească din strada Caimatei

Nu o va face imediat, ci în câteva luni, după ce casa va căpăta un aspect nou. “Am decis să mă stabilesc în casa copilăriei mele, în casa tatălui, de pe strada Caimatei. Ca atare, am luat legătură cu un architect şi am ajuns amândoi la concluzia că locuinţa are urgent nevoie de îmbunătăţiri. Nici nu mă miră, fiindcă imobilul are peste 100 de ani vechime, iar tata nu s-a mai îngrijit foarte tare de soarta ei în ultima perioadă a vieţii sale”, a declarat Ionuţ Dolănescu pentru impact.ro.

El spune că este foarte încântat că a reuşit să păstreze casa, cu toate că va trebui să o renoveze, ceea ce presupune investiţii serioase. La care se adaugă cei 150.000 de euro pe care a trebuit să-i dea fratelui său, Dragoş, dar şi vila din Sinaia, evaluată la circa 300.000 de euro, potrivit deciziei tribunalului.

Ionut Dolanescu a luat decizia cea mare privind casa parinteasca din strada Caimatei
Ionut Dolanescu a luat decizia cea mare privind casa parinteasca din strada Caimatei

Casa, evaluată la suma cuprinsă între 650.000 şi un milion de euro

Averea lui Ion Dolănescu a fost luată de mai multe ori la bani mărunţi, pe durata scandalului dintre  copiii săi, care nu s-au înţeles aproape zece ani pe modul împărţirii acesteia. În cele din urmă, fratele cel mare, Ionuţ Dolănescu a primit casa tatălui său din Str. Caimatei, evaluată la o sumă cuprinsă între 650.000 şi un milion de euro. În contrapartidă, instanţa a decis ca fiul mai mic, Dragoş, plecat în Costa Rica, unde s-a stabilit de câţiva ani buni, să primească nu doar vila de la Sinaia, ci şi câteva terenuri din Prahova, Ilfov şi Dâmboviţa, plus o sumă de bani, drept despăbugire.

“Nu a mai investit nimeni în această casă de ani buni, dacă nu chiar de decenii. Am decis să o şi măresc, fiindcă având déjà trei copii, am nevoie de spaţii mai mari. În plus, cred că voi alege şi varianta propusă de architect, de a-i adăuga şi o mansardă, lucru care cred că i se potriveşte foarte bine. O să dureze ceva până când casa va fi renovată, dar de acum nu mai contează, fiindcă acum casa e a mea, cu acte în regulă şi sunt foarte bucuros din pricina asta”, a adăugat Ionuţ Dolănescu. El spune că de abia aşteaptă să revină în casa copilăriei sale, fiind împiedicat să facă acest lucru pe durata desfăşurării procesului cu fratele său.

Casa a fost ridicată de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea

Casa din strada Caimatei în care a trăit şi a murit Ion Dolănescu are o istorie mai puțin cunoscută de către marele public. Ea a fost ridicată acum mai bine de un secol de scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, care a trecut şi politica românească la vârf, la începutul secolului al XX-lea, avocat de profesie.

Se spune că în interiorul casei sale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, a adus diverse obiecte din Franţa, împodobindu-şi locuința cu vitralii, sobe din teracotă, uși din lemn scumpe, candelabre. Mai mult, pereții şi tavanul încăperilor erau îmbrăcate în lemn, iar ușa de la intrare și gardul din fier fuseseră importate tot din Franța.

Peste ani, Ion Dolănescu s-ar fi îndrăgostit de această locuinţă şi a reuşit să cumpere casa de la un nepot al lui Barbu Ştefănescu Delavrancea, frizer de meserie, în a doua jumătate a secolului trecut. Coincidenţa face ca şi Ion Dolănescu să fii locuit în această casă din postura de parlamentar al României, ca şi înaintaşul său, la fel de cunoscut.