Iohannis la reuniunea de la Paris: „Provocări acute în vecinătatea estică”

Mihnea Tălău 17.02.2022, 12:05
Iohannis la reuniunea de la Paris: „Provocări acute în vecinătatea estică”

Administraţia Prezidenţială a anunțat că șeful statului, Klaus Iohannis, a participat, miercuri, la Paris, la invitaţia omologului francez, Emmanuel Macron, la o reuniune informală privind situaţia de securitate din Sahel. Cu prilejul reuniunii, liderii europeni ai țărilor participante la Forța Takuba, alături de o serie de parteneri africani au abordat evoluțiile politice și de securitate din Sahel și au exprimat sprijinul pentru Mali și poporul malian în eforturile de a obține pacea și stabilitatea durabile și, respectiv, pentru continuarea combaterii terorismului în regiunea Sahel.

Provocări de securitate în Vecinătatea Estică, în proximitatea Ucrainei și la Marea Neagră

Președintele Klaus Iohannis a salutat organizarea reuniunii înainte de Summitul Uniunea Europeană – Uniunea Africană și a subliniat necesitatea menținerii unității și coordonării, inclusiv cu partenerii regionali, precum și a continuării eforturilor comune în vederea asigurării păcii și securității în regiune, în beneficiul cetățenilor. Președintele României a subliniat că asigurarea securității și a stabilității în Vecinătatea Sudică a UE este cu atât mai importantă cu cât ne confruntăm și cu provocări acute de securitate în Vecinătatea Estică, în proximitatea Ucrainei și la Marea Neagră.

Președintele Klaus Iohannis a reamintit, totodată, că, în solidaritate cu partenerii africani, România a aprobat, în 2021, desfășurarea militarilor săi în cadrul Forței multinaționale de luptă împotriva terorismului Takuba, în coordonare cu forțele G5 Sahel, această decizie reprezentând o expresie a angajamentului solid al țării noastre pentru securitatea Sahelului.

Președintele României și-a exprimat regretul cu privire la deteriorarea accelerată a situației politice din Mali, care a condus la decizia de retragere a Forței Takuba din această țară. Președintele Klaus Iohannis a reiterat menținerea angajamentului României, cu ajustarea modalităților de implementare în funcție de evoluțiile de securitate din regiune, arătând, totodată, că obiectivul prioritar rămâne asigurarea securității civililor amenințați de terorism și de creșterea nivelului de violență.

Reuniunea informală a Consiliului European

Consiliul European

Joi şi vineri, președintele Iohannis va participa la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Joi, şeful statului va lua parte la reuniunea informală a Consiliului European, iar apoi la Summitul UE – UA, care se va desfăşura şi vineri.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...