EXCLUSIV

Ioan Gyuri Pascu ar fi împlinit, mâine, 60 de ani. Toni Grecu face mărturii emoționante despre cum își petrecea acesta ziua de naștere. EXCLUSIV

Alexandru Catalan, Alexandru Puiu 30.08.2021, 18:04
Ioan Gyuri Pascu ar fi împlinit, mâine, 60 de ani. Toni Grecu face mărturii emoționante despre cum își petrecea acesta ziua de naștere. EXCLUSIV

“Comedia românească îl plânge şi astăzi. A rămas un mare gol după plecarea sa şi nu cred că va fi umplut vreodată. Nu văd cine i-ar putea lua locul!”. Afirmaţiile de mai sus aparţin lui Toni Grecu, fostul lider al trupei de umor “”Divertis” şi sunt adresate fostului său coleg, Ioan Gyuri Pascu, cel care ar fi împlinit miercuri, 31 august, dacă ar mai fi trăit, 60 de ani.

Toni Grecu îl deplânge pe Ioan Gyuri Pascu. Actorul ar fi împlinit 60 de ani pe 31 august

Colegi de scenă timp de două decenii, între 1987 şi 2007, Toni Grecu spune că nu are dubii atunci când susţine că fostul său coleg fusese “atins clar de aripa geniului”.

“Iar ca despre oricare geniu, şi despre el s-au spus şi se vor mai spune multe. În primul rând, oricine doreşte să afle cât de genial a putut fi, îl invit să-l caute pe youtube sau în arhivele televiziunilor şi să-i urmărească showurile. Gyuri a fost un om spectaculos, dar uneori de neînţeles. În spatele scenei nu era chiar un tip confortabil, dar avea o putere de muncă extraordinară. Putea veni după zeci ore de muncă, de supărări, de certuri. Ei bine, când se aprindea lumina reflectorului asupra sa, nimic nu mai conta. Intra imediat în pielea personajului şi o făcea cu o uşurinţă fantastică. Omul acesta a fost maxim şi îi voi purta întotdeauna un respect maxim”, a declarat Toni Grecu despre Ioan Gyuri Pascu.

Ioan Gyuri Pascu ar fi implinit pe 31 august 60 de ani
Ioan Gyuri Pascu ar fi implinit pe 31 august 60 de ani

Petrecea cu mulți invitați cărora le făcea dedicații

El spune că nu l-a văzut niciodată plângând pe Gyuri şi nici nu-şi aminteşte ca acesta să i se fi plâns vreodată despre ceva anume. În schimb, la capitolul opus, Toni Grecu trece marcarea zilelor sale de naştere, care puteau concura cu cele din poveşti, cu trei zile şi tot atâtea nopţi de sărbătoare.

“Nu cred că exista om care să se fi bucurat aşa ca el de ziua lui de naştere. Îşi deschidea în acea zi casa şi sufletul ca nimeni altul. Eram foarte mulţi invitaţi, zeci şi zeci. Iar omul acesta, spectaculos din multe puncte de vedere, ne oferea atunci un megaspectacol. Aşteptam cu toţii să improvizeze. Lua chitara şi ceea ne urma e aproape de nepovestit, chiar şi azi. Ne dedica mai fiecăruia dintre cei prezenţi câte o strofă, cel puţin, dar chestiunile erau rafinate, nu de genul Să moară duşmanii mei, de oftică că nu pot număra banii mei!. Nici pomeneală! Găsea tot felul de chichiţe de râdeam de ne crăcăneam şi atunci, şi după zile bune, când ne aminteam. A avut un talent nemăsurabil şi de aceea mi-e şi atât de greu să-mi găsesc cuvintele ca să vă descriu ceea ce am trăit!”, îşi aminteşte acelaşi Toni Grecu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

La câți ani a murit Ioan Gyuri Pascu

Ioan Gyuri Pascu avea 55 de ani la 26 septembrie 2016, ziua morţii sale în urma unui infarct care i s-a dovedit fatal. În 2010 el trecuse cu bine de un atac cerebral. Mai mult, patru ani mai târziu spunea că se pregăteşte de diverse turnee prin ţară. Actor şi cântăreţ, Pascu se remarcase în cadrul trupei de umor Divertis.

În ultimii săi ani se retrăsese însă din viaţa artistică, din cauza problemelor sale de sănătate. Ioan Gyuri Pascu a abordat diverse stiluri muzicale de-a lungul carierei sale, începută în 1982, cum ar fi pop, rock, blues, reggae, dar s-a impus şi prin talentul său actoricesc, el jucând în pelicule ca “O vară de neuitat”, a lui Lucian Pintilie sau “Occidentul”, al lui Cristian Mungiu. A urcat şi pe scenă, jucând în spectacole de teatru ca “Tache, Ianche şi Cadâr”.

Urmăriți Impact.ro și pe