Întreruperi de curent în București și Ilfov. Lista completă cu zonele afectate

Ana Anitoiu 22.10.2022, 08:54
Întreruperi de curent în București și Ilfov. Lista completă cu zonele afectate

Reprezentanții companiei E-Distribuţie Muntenia au anunțat întreruperi de curent electric în București, Ilfov și Giurgiu, în perioada 24-30 octombrie, comunicând lista completă cu zonele afectate. Oamenii vor rămâne fără lumină până la șapte ore pe zi.

Motivul pentru care se întrerupe curentul

Conform reprezentanților companiei, întreruperile de curent electric au fost reduse cât s-a putut, pentru o bună administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, astfel încât clienții să aibă un disconfort cât mai mic.

„Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, au transmis reprezentanții companiei E-Distribuție Muntenia.

Intreruperi de curent in Bucuresti si Ilfov
Intreruperi de curent in Bucuresti, Ilfov si Giurgiu. Foto: pexels.com

Ce zone din București vor fi afectate

Conform informațiilor publicate de compania E-Distribuţie Muntenia pe site-ul propriu, în București, curentul electric va fi întrerupt marți, 25 octombrie, în intervalul orar 9:00 – 17:00, în următoarele zone: Intrarea Anasonului, strada Căderea Bastiliei numere impare între Strada Grigore Alexandrescu și Intrarea Anasonului.

Lista continuă cu: strada Ankara, strada Atena numere pare între 20 și 28, strada Aleea Scrovistea, Aleea Snagov, strada Neajlovului, între străzile Natației și Aleea Snagov.

Zonele din Ilfov vizate de întreruperile de curent electric

În județul Ilfov, vor fi întreruperi de curent luni, 24 octombrie, astfel: în Afumați, străzile Trandafirului, Crinului, Radu de la Afumați, strada Revoluției, în intervalul orar 09:00 – 17:00; în Mogoșoaia, străzile Marin Preda, Tipografilor, Zamfirei, Intrarea Tipografilor, Prelungirea Colentina și străzi adiacente, între orele 12:00 și 19:00.

Tot luni, în intervalul orar 10:00 – 18:00, vor fi întreruperi de curent în: Bragadiru, străzile Dealului, Libertății, Tunului, Muniției, Torței, Văilor, Movilei, Freamătului, Idealului, Vidin, Gliei, Caporalului, Voinței, Vitejiei, Orizont, Crișul Repede, Arieșului, Râul Doamnei, Gloriei, Generalului, Soldatului și străzi adiacente.

Marți, 26 octombrie, vor fi întreruperi de curent, în intervalul orar 9:00 – 17:00, în: Moara Vlăsiei, străzile Eroilor, Tineretului, Învățător Paul Crețeanu,
Căldăraru și străzi adiacente; Snagov, străzile Panseluțelor, Margaretelor și străzi adiacente; Tunari, străzile Câmpului, Matei Basarab, Decebal, Aurel Vlaicu,
Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, Paradisul Verde.

Apoi, între orele 10:00 și 18:00, vor fi vizate zonele: Domnești, străzile A.I.Cuza, Tudor Vladimirescu, Târgului, Ghirlandei, Zamora, Platanului, Fulgerilor, Făgăraș, Poiana Mare, Azurului, Albăstrelelor, Stelelor, Voroneț, Privighetori, Triunf, Toporași și străzile adiacente.

Lista continuă cu: Bragadiru, străzile Rubinului, Perlelor, Gladiolelor, Onixului,
Mărgelelor, Parfumului, străzi adiacente; și Clinceni sat Olteni, strada Fortului, Ortanși, interior Dumbravei, Puțul Olteni, străzi adiacente.

Miercuri, 26 octombrie, în intervalul orar 09:00 – 17:00, vor fi întreruperi de curent în Ciolpani, sat Izvorani, străzile Grădinarilor, Mihai Eminescu, Vintilă
Brătianu, Mareșal Averescu, Nicolae Grigorescu și străzi adiacente; iar între orele 09:00 și 14:00, în Buftea, străzile Șantierului, Intrarea Șantierului, Rustic Rezident și străzi adiacente, Rustic Rezident Buftea.

Zonele vizate din județul Giurgiu

În județul Giurgiu, luni, 24 octombrie, în intervalul orar 9:00 – 17:00, vor fi întreruperi de curent în Bacu, strada Ciorogârlei la ieșire către A1 – Mande Gheorghe.

Marți, 25 octombrie, între orele 9:00 și 13:00, vor fi întreruperi de curent în: Letca Veche, Șoseaua Principală, Strada Dealul Morii, Străzile Cazanului, Livezi, Stejarului, Sudorului, Stupilor, Cantonului, Banului, Narcisei, Prunilor, Prunarului, Potcovarului și Fazanilor.

Tot marți, în intervalul orar 09:00 – 17:00, se va întrerupe curentul în: Adunații Copăceni, Străzile Principală, Micșunelelor, Plopilor, Mărgăritarului, Troiței.

Miercuri, 26 octombrie, între orele 09:00 și 17:00, se va întrerupe curentul în toată localitatea Grădiștea. Joi, 27 octombrie, în același interval orar, se va întrerupe curentul electric în Ciolpani, satul Pisc în întregime.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...