Incident neobișnuit în județul Mehedinți, după ce un tir a părăsit șoseaua și a intrat în curtea unui localnic VIDEO

Alexandrina Toader 26.05.2021, 09:58

Incident neobișnuit în județul Mehedinți. Autocamionul a lovit un autoturism, apoi a intrat între două imobile și a lovit unul dintre ele. Încidentul a avut loc în această dimineață în jurul orei 08:30 pe Drumul Național 6 care face legătura între Craiova și Timișoara.

În dreptul localității Tâmna, șoferul tirului a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile. Conducătorul autotrenului nu a reușit să frâneze și a intrat în curtea unui localnic. A lovit un autoturism, apoi tirul s-a oprit între două case, iar pe una a avariat-o. Pompierii din cadrul Stației Strehaia au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD

La sosirea pompierilor, șoferul se afla blocat în cabină, însă nu era încarcerat. Salvatorii au extras victima și au predat-o în stare de conștiență unui echipaj SAJ. Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor prin deconectarea bornelor autovehiculului, se arată într-un comunicat emis de Inspectotratul pentru Situații de Urgență Mehedinți.

Incident neobisnuit in judetul Mehedinti
Incident neobisnuit in Mehedinti

Polițiștii au declanșat o anchetă

Un bărbat de 39 de ani, din județul Dolj, în timp ce conducea un autotren, a părăsit partea carosabilă, a acroșat un autoturism parcat, după care a intrat în coliziune cu un imobil. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a șoferului a conducătorului auto. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a declarant Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți.

Ca să își recupereze pagubele produse, localnicul va trebui să se îndrepte împotriva șoferului de tir și a firmei de asigurări.

Urmăriți Impact.ro și pe