Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, la un bloc localizat pe Calea Rahovei în București, având degajări mari de fum. Se pare că blocul are zece etaje și trei scări și se află în curs de reabilitare termică.
UPDATE 12.35. O bătrână în vârstă de 84 de ani a fost dusă la Spitalul Universitar din cauză că a fost expusă la fum, în timp ce un bărbat de 65 de ani și părinții unei fetițe de 10 ani au refuzat transportul la o unitate sanitară. În plus, unui pompier i s-a făcut rău, astfel că a fost dus pentru îngrijiri la echipajul SMURD.
UPDATE 12.15. Până acum nu au fost înregistrate victime. O altă veste bună este faptul că incendiul nu se mai manifestă cu flacără, iar pompierii acționează atât din interior, cât și din exterior, pentru a putea urmări dacă mai sunt focare sau dacă sunt oameni care au nevoie de ajutor sau asistență medicală.
Locatarii blocului incediat au fost evacuați și așteaptă afară să vadă dacă pot reveni în casă.
ȘTIRE INIȚIALĂ Conform pompierilor, incendiul a reușit să cuprindă două dintre cele patru fațade ale blocului respectiv, iar una arde aproape complet. În plus, pe fațada respectivă se află schele, pentru că blocul era în reabilitare termică. În plus, sunt mai multe blocuri aflate în reabilitare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La fața locului au ajuns rapid pompierii care pompierii cu zece autospeciale de stingere cu trei autoscări. În plus, în zonă au fost impuse restricții de trafic pentru a ajuta echipajele de la ISU să poată interveni și ridica autoscările, mai ales că zona este una extrem de circulată, în apropiere fiind Piața Rahovei.
Pompierii încearcă să evacueze complet toți locatarii. Din primele informații, se pare că focul ar fi izbucnit de la un nivel inferior, cel mai probabil de la etajul 2 sau 3.
În plus, linia 32 este complet blocată pe Calea Rahovei, în stația Piața Rahova, pe ambele sensuri din cauza producerii acestui incendiu. Sunt afectate chiar și liniile de autobuz cu traseele în zonă.
Știre în curs de actualizare