Incendiu devastator izbucnit la Brazi, la o hală de incinerare a deșeurilor periculoase. Sunt șanse ca o persoană să fi fost prinsă înăuntru

Elena Avramescu 02.06.2021, 09:36
Incendiu devastator izbucnit la Brazi, la o hală de incinerare a deșeurilor periculoase. Sunt șanse ca o persoană să fi fost prinsă înăuntru

Incendiu devastator izbucnit la Brazi. Incendiul izbucnit miercuri de dimineaţă, la o hală de depozitare a unei societăţi de incinerare a deşeurilor periculoase din comuna prahoveană Brazi, a reușit să se extindă, astfel că a cuprins întreaga hală. În plus, autorităţile au luat în calcul ipoteza ca o persoană să fi fost prinsă înăuntru.

Incendiu devastator izbucnit la Brazi

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul, care iniţial se manifesta pe aproximativ 400 de metri pătraţi, a reușit să cuprindă întreaga hală, suprafaţa afectată fiind de 4.000 mp.

Astfel că un număr de 53 de pompieri acţionează în aceste momente la faţa locului, incendiul fiind localizat. Deoarece în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, s-a luat în calcul ipoteza că în interiorul halei să fie o persoană, dar pompierii nu pot intra, deoarece plafonul construcţiei s-a prăbuşit, iar aceasta nu prezintă siguranţă.

Incendiul a izbucnit la o societate de incinerare a deşeurilor periculoase din comuna prahoveană Brazi, iar iemdiat după autorităţile au emis un mesaj RO-ALERT prin care avertizează asupra degajărilor masive de fum.

Incendiu devastator izbucnit la Brazi
Incendiu Brazi

În cursul dimineţii de astăzi, 02.06.2021, ora 02,45, Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii Naţionale de Mediu a fost anunţat prin apel 112 despre izbucnirea unui incendiu pe platforma incineratorului SC Eco Burn SRL din localitatea Brazi, judeţul Prahova. Echipa de permanenţă din cadrul Comisariatului s-a deplasat în teren. Din primele constatări la faţa locului, incendiul se manifestă în interiorul incineratorului, cu degajare de fum dens în atmosferă din cauza arderii necontrolate a deşeurilor existente. (…)

Măsurătorile indicatorilor de calitate a aerului monitorizaţi cu staţiile fixe de monitorizare din Municipiul Ploieşti şi localitatea Brazi, precum şi cei monitorizaţi cu laboratorul mobil al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova în zona de sud a municipiului Ploieşti nu au prezentat creşteri sau depăşiri. Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova va continua verificările pe amplasament. Cauza incendiului urmează să fie stabilită de ISU, găsim notat într-o informare postată de pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul a izbucnit în comuna Brazi, la o hală de depozitare a unei societăţi comerciale ce are ca obiect de activitate colectarea şi incinerarea deşeurilor periculoase. Astfel că, în urma incendiului, au rezultat degajări mari de fum, iar toți cetăţenii din zonă au primit un mesaj de tip RO-ALERT.

Incendiu major produs la SC Eco Burn SRL cu degajări masive de fum. Evitaţi zona. Eliberaţi căile rutiere pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie. Menţineţi ferestrele locuinţelor închise. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi de autoprotecţie, este mesarul RO-ALERT trimis de ISU Prahova.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...