În ce zi se vopsesc ouăle de Paște 2023. Așa se vor menține proaspete mai mult timp, potrivit tradiției

12 04. 2023, 12:22

Săptămâna Patimilor este foarte importantă pentru credincioși, aceasta fiind perioada în care se fac ultimele pregătiri pentru sărbătoarea Învierii Domnului. De asemenea, în Săptămâna Mare, gospodinele din România pregătesc și bucatele pentru masa de Paște. În ce zi se vopsesc ouăle de Paște și ce spun duhovnicii din acest punct de vedere, puteți afla citind acest articol.

În ce zi se vopsesc ouăle de Paște, potrivit tradiției populare

Unul dintre cele mai cunoscute și mai frumoase obiceiuri din perioada sărbătorilor pascale este vopsitul ouălor roșii. Conform tradiției populare, ouăle se vopsesc în Joia Mare. Dacă în primele trei zile din Săptămâna Patimilor gospodinele s-au ocupat de curățenie, în Joia Patimilor se vor ocupa cu pregătirea ouălor de Paște.

Totuși, potrivit credințelor populare, ouăle pentru Paște pot fi vopsite și în Sâmbăta Mare. În schimb, reprezentații bisericii spun că nu există o zi anume în care trebuie să vopsim ouăle, important este să avem ouă roșii pe masa de sărbătoare.

Cu toate acestea, bătrânii de pe la sate spun că ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul. Indiferent de ziua în care alegem să le vopsim, ouăle roșii nu trebuie să lipsească din casele noastre în perioada Paștelui.

De ce se vopsesc ouă de Paște

Există mai multe legende creștine cu privire la înroșitul ouălor în perioada sărbătorilor pascale. Acum că am aflat în ce zi se vopsesc ouăle de Paște, haideți să aflăm și de ce se vopsesc ouăle și cum a devenit acest obicei un simbol al Învierii Mântuitorului.

Una dintre aceste legende spune că, în timp ce Iisus era răstignit pe cruce, Sfânta Fecioară Maria a venit să-L vadă. Maica Domnului a adus un coș cu ouă, încercând să-i înduplece pe soldați. Din păcate, aceștia au refuzat darul Sfintei Fecioare și au început să-L chinuie și mai tare pe Mântuitor.

Cu lacrimi în ochi, Maica Domnului a pus coșul cu ouă la picioarele lui Hristos și a început să plângă și mai tare. Se spune că ouăle s-au înroșit de la sângele ce se scurgea pe picioarele lui Iisus. Atunci, Mântuitorul a spus următoarele cuvinte: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi!”.

În ce zi se vopsesc ouăle de Paște, potrivit tradiției creștine

Semnificația ouălor de Paște

În tradiția creștină, ouăle roșii sunt considerate a fi protectoare a casei. De aceea, ele nu trebuie să lipsească de pe mesele de sărbătoare în perioada Paștelui. În plus, ouăle simbolizează fertilitatea, viața și renașterea.

Din bătrâni, se spune că ouăle roșii simbolizează sângele lui Hristos și că au puteri de vindecare și de îndepărtare a răului. Chiar și înainte de creștinism, oamenii vopseau ouă la început de primăvară, obicei care simboliza renașterea naturii și multitudinea de culori specifică acestui anotimp.

Tradiții, superstiții și obiceiuri cu privire la ouăle de Paște

După cum am menționat și în rândurile anterioare, conform tradiției, ouăle se înroșesc în joia din Săptămâna Mare. Există credința că ouăle vopsite în Joia Mare pot rezista fără să se strice o perioadă foarte lungă de timp.

Potrivit unei superstiții din popor, dacă sunt îngropate în curte, ouăle roșii vor proteja gospodăria de grindină și de alte rele.

În unele zone ale țării, în dimineața zilei de Paște, oamenii se spală pe față cu apă neîncepută și cu ou roșu. Despre cei care fac acest lucru se spune că vor fi frumoși și sănătoși pe tot parcursul anului respectiv.

În trecut, ouăle pentru Paște erau adunate din cuibare în Miercurea Păresimilor. Se spunea că ouăle culese în această zi nu se strică până la sărbătoarea Învierii Domnului.