Imagini inedite cu Oana Roman la 44 de ani. Cine i-a fost alături când și-a sărbătorit ziua de naștere

Andrei Cezar 14.04.2020, 09:35
Imagini inedite cu Oana Roman la 44 de ani. Cine i-a fost alături când și-a sărbătorit ziua de naștere

La împlinirea vârstei de 44 de ani, Oana Roman a sărbătorit cu familia, acasă. Nici nu se putea altfel, dat fiind faptul că starea de urgență a dus la închiderea tuturor localurilor. Chiar și de la distanță, fiica lui Petre Roman a primit foarte multe cadoruri și buchete de flori, iar urările n-au contenit toată ziua. Imaginile cu petrecerea restrânsă au fost postate pe rețelele de socializare.

Oana Roman, imagini inedite, la 44 de ani

Acasă, alături de soțul ei, Marius Elisei, și de fetița lor, Isabela, așa și-a sărbătorit Oana Roman ziua de naștere. La împlinirea vârstei de 44 de ani, fiica lui Petre Roman, chiar dacă se află în izolare la domiciliu, nu a fost uitată nici de prieteni de la care a primit o mulțime de cadouri și de buchete de flori, trimise prin serviciile de curierat. Vedeta a postat o serie de fotografii, pe contul său de Facebook, cu această zi specială din viața ei. Cel mai mult, spune fiica fostului prim-ministru, se bucură de dragostea pe care a primit-o de la oamenii dragi din viața ei.

”A fost o zi frumoasa , si încă nu s a terminat ! Am primit flori, tort , cadouri si mai ales multa iubire. Sunt copleșită de miile de mesaje si urări primite de la voi. Va multumesc din suflet fiecăruia în parte. Sunt recunoscătoare pt tot ce primesc si pentru ca ma simt iubită si apreciată de atatia oameni. Sunt fericita ca am o familie frumoasă și că suntem sănătoși . Va iubesc si sa ne vedem cu toții sănătoși !”, a scris Oana Roman pe Facebook.

Imagini inedite cu Oana Roman la 44 de ani. Cine i-a fost alături când și-a sărbătorit ziua de naștere
Imagini inedite cu Oana Roman la 44 de ani. Cine i-a fost alături când și-a sărbătorit ziua de naștere

Perioadă dificilă din punct de vedere financiar pentru Oana Roman

Nu cu mult timp în urmă Oana Roman a transmis printr-o postare pe rețelele de socializare că situația financiară din prezent o îngrijorează și că are de gând să apeleze la mama ei pentru a o susține.

Mioara Roman (n.r. mama Oanei Roman) are o pensie de 2.100 de lei obținută după o viață întregă de predat limba arabă.

Urmăriți Impact.ro și pe