Ilie Năstase, furios după turneul Țiriac Foundation Trophy: „Îi fac plângere penală”

Gabriel Peneș 19.09.2022, 10:08
Ilie Năstase, furios după turneul Țiriac Foundation Trophy: „Îi fac plângere penală”

Ilie Năstase, furios după turneul Țiriac Foundation Trophy. Prima ediție a noii competiții de tenis de la București a fost câștigată de Irina Begu, a doua favorită, care a învins-o în finală pe maghiara Reka-Luca Jani, cu 6-3, 6-3. Partidele concursului WTA 125 s-au desfășurat la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, în condițiile în care Arenele BNR sunt lăsate în paragină încă din 2017. Ilie Năstase a răbufnit în legătură cu această situație și i- a amenințat cu procese penale pe cei responsabili de degradarea istoricei arene.

Ilie Năstase, furios după turneul Țiriac Foundation Trophy

Ilie Năstase, furios după turneul Țiriac Foundation Trophy. Prima ediție a competiției WTA 125, dotată cu premii totale de 115.000 de dolari a fost câștigată de românca Irina Begu, a doua favorită a concursului. Aceasta s-a impus în finală în fața unguroaicei Reka-Luca Jani, scor 6-3, 6-3 și a intrat și în posesia unui cec de 16.000 de dolari.

Ion Țiriac, patronul competiției, a declarat că ținta sa e să aducă un turneu ATP 500 în Capitală, în privința unei competiții 250 WTA fiind mai simplu să cumpere dintre cele deja existente.

„Aș vrea să spun că turneul de la Belgrad, care mai e și anul viitor tot acolo, vine înapoi la București din 2024. Păi, e turneul meu. Am contract cu ei până anul viitor, dar nu-l mai prelungesc.

Dar în 2024 nu știu unde să-l joc. Eu am și turneul de la Geneva, iar ținta mea ar fi să las unul de 500 (n.r. – de categorie ATP 500) în București”, a declarat Țiriac, pentru GSP.ro.

Ilie Năstase, furios după turneul Țiriac Foundation Trophy: „Îi fac plângere penală”
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, ar fi solicitat o sumă uriașă, în 2017, pentru ca Arenele BNR să revină la Ministerul Tineretului și Sportului

„Îi fac plângere penală”

În schimb, Ilie Năstase a răbufnit la adresa guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, șeful instituției care deține Arenele BNR, complexul istoric unde aveau loc turneele de tenis până în 2016, ce n-a mai putut fi folosit din cauză că a fost lăsat să se degradeze de cei responsabili de el.

De aceea, turneul Țiriac Trophy a avut loc la Centrul Național de Tenis, o locație modestă, ce poate aduna maxim 1.500 de spectatori. Fostul lider ATP a declarat că îi va face plângere penală guvernatorului Băncii Naționale pe această chestiune.

„Îmi era dor de un turneu de tenis, dar locaţia nu este potrivită. Trebuia să fie la BNR, aş fi dorit la BNR, unde s-a scris istorie de 100 de ani şi vreau să îl atenţionez în acest fel pe tovarăşul guvernator al BNR, că în loc să pună semnătura pe o sticlă de vin toţi guvernatorii o pun pe o bancnotă.

Şi vreau să îl atenţionez că îi fac plângere penală că nu lasă sportul să se dezvolte în România, tenisul. De mâine îi fac plângere penală. Terenul nu este al lui, este al românilor, eu m-am născut acolo, nu este terenul lui proprietate privată”, a afirmat fostul număr 1 mondial, citat de digisport.ro.

Ilie Năstase a felicitat-o, de asemenea, pe Irina Begu pentru victoria în faţa jucătoarei maghiare Reka-Luca Jani, cu 6-3, 6-3.

„O felicit pe Irina Begu. Publicul care a venit astăzi este de la BNR şi sper să se întoarcă la loc, pentru că eu până la anul vreau să rezolv problema asta”, a mai spus Ilie Năstase.

Arenele BNR au intrat în proprietatea BNR, în 1991, contra sumei de 233.000 de dolar. În 2017, oficialii instituției condusă de Mugur Isărescu ar fi solicitat 35 de milioane de euro pentru ca baza sportivă să revină la Ministerul Tineretului și Sportului, conform news.ro.

 

 

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....