Tragedia de la Matei Balș a băgat frica în sistemul medical. Incendiul de la Matei Balș din capitală, precedat de incendiul de la Spitalul Piatra Neamț care s-a finalizat cu soldarea de vieți omenești, a pus pe jar conducerea spitalelor din țară.
În Iași, în cel mai mare spital din zona Moldovei pentru primiri urgențe s-a angajat o firmă de pompieri care are datoria de a asigura buna desfășurare a actului medical fără evenimente neplăcute. Două luni și jumătate de la tragedia care a zdrunciunat întreg sistemul medical și care a provocat personalul să caute soluții eficiente în caz de incendiu.
Spitalul Sf. Spiridon a întocmit și respectat un plan de măsuri care include mai multe puncte. Unul intre ele este prezența unui serviciu privat pentru stingerea incendiilor și pentru prevenție care are trei pompieri, angajați ai acestui serviciu privat care asigură permanența 24 de ore din 24. Dacă este vorba despre un incendiu, dacă el ar apărea, ar interveni în primul rând împreună cu personalul medical, a declarat prof.dr. Dina Cimpoesu-medic-șef UPU SMURD Iași.
Personalul medical are un plan de exerciții care au fost făcute în luna decembrie în primul rând în clinica suport-Covid, acolo unde sunt pacienți imobilizați la pat și care trebuie evacuați cu patul sau cu căruciorul. De asemenea, au fost verificate prizele și stingătoarele și au fost achiziționate încă 150 de extinctoare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Există un contract de service pe instalațiile de fluide, reparațiile și înlocuirea instalațiilor se face permanent. S-a făcut și în decembrie și în ianuarie și continuă, a spus medicul.
În județul Iași sunt 67 de clădiri, 22 dintre aceste clădiri au autorizație de securitate la incendiu, iar mai bine de jumătate, respectiv 35 de clădiri, au nevoie de o astfel de autorizație. Toate secțiile de ATI au fost verificate după incendiul de la Spitalul Județean din Piatra Neamț. În urma controalelor, s-au constatat și numeroase probleme în unitățile medicale din Iași.
Lipsa sau nerespectarea în totalitate a autorizației la incendii emise ca urmare a reamenajărilor spațiilor pentru noile secții COVID. Instalațiile elctrice se utilizau în stare uzată, existau circuite supra-încărcate sau chiar improvizații. La unele clădiri, instalațiile de detectie sau nu sunt realizate lucrări de mentenanță, a declarat maior Ovidiu Mocanița, șeful Inspecției de prevenire ISU Iași.
Controalele din spitale au fost efectuate în lunile decembrie și ianuarie și în perioada următoare.