Hunedoara: Copilul dat cu capul de pământ a suferit o fractură severă: „Traumatism cranian grav, cu amnezie retrogradă”

Elena Avramescu 08.02.2021, 16:40
Hunedoara: Copilul dat cu capul de pământ a suferit o fractură severă: „Traumatism cranian grav, cu amnezie retrogradă”

Copilul dat cu capul de pământ are fractură craniană. Veștile nu sunt deloc bune pentru băiatul de 13 ani, dat cu capul de pământ de un bărbat în vârstă de 29 de ani, într-un parc din municipiul Hunedoara. Se pare că acesta a suferit o fractură la cap, cu pierdere de conştienţă, după cum s-a observat în tomografia şi investigaţiile efectuate de medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.

Copilul dat cu capul de pământ are fractură craniană

Copilul are o fractură la osul occipital. Este un traumatism cranian grav, de luat în seamă, cu pierdere de conştienţă şi cu amnezie retrogradă, a declarat luni, pentru Agerpres, directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.

În acest moment, băiatul este stabil şi se află internat la Chirurgie Pediatrică. Însă medicii nu exclud posibilitatea ca pacientul să fie transferat la secţia de Neurochirurgie, în funcţie de evoluţia sa. Bărbatul în vârstă de 29 de ani, din municipiul Hunedoara, care a agresat copilul, a fost reţinut şi trimis, în cursul nopţii, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. Acesta va fi prezentat luni în faţa magistraţilor pentru dispunerea măsurilor legale în acest caz.

Un barbat a trantit un copil de pamant
Un barbat a trantit un copil de pamant

În urma cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor al faptei, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara care a declarat că în momentul în care a auzit că fiul său s-a certat cu un alt copil, în spatele blocului, s-a adus la acesta şi, într-un moment de furie, l-a trântit la pământ, după care a plecat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.

Fiul agresorului, fiind şi el lovit de tatăl său, a fost audiat ca victimă a violenţei în familie, în timp ce se afla în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. După mai mai multe cercetări s-a constatat că băiatul de 13 ani, trântit de pământ, este chiar nepot al agresorului, bărbatul fiind unchi al copilului.

În urma anchetei, agresorul a fost reţinut, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe şi violenţă în familie, precum şi de tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...