EXCLUSIV

Horia Brenciu scoate din buzunar 25.000 de euro pentru încă o zi de concert la Sala Palatului. Primele bilete s-au vândut imediat. „Un spectacol ca ăsta se întâmplă o dată la 50 ani!”. EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 19.10.2022, 20:07

Fără îndoială, Horia Brenciu rămâne unul dintre cei mai îndrăgiți artiști autohtoni. Drept dovadă, biletele pentru spectacolul aniversar programat pe data de 26 noiembrie la Sala Palatului s-au vândut ca „pâinea caldă”. Dat fiind faptul că cererea era mult prea mare, artistul a solicitat deja închirierea celei mai mari săli de evenimente din București pentru al doilea spectacol, ce va avea loc cu o zi înainte, mai precis pe data de 25 noiembrie.

Lovitură uriașă dată de Horia Brenciu

Horia Brenciu a furat din nou startul în fața marelui său rival, Ștefan Bănică, și acesta un obișnuit al spectacolelor de la Sala Palatului. Pentru a marca, printre alte aniversări, și al zecelea său spectacol pe această scenă, artistul anunța încă din luna august, chiar de ziua lui de naștere, când a împlinit jumătate de secol de existență, un nou show de zile mari pe scena celei mai mari săli de evenimente din București, pentru data de 26 noiembrie.

„Va fi o sărbătoare, plus o aniversare. Va fi o mega adunare de prieteni care vor celebra 10 ani de concerte la Sala Palatului și 20 ani de când am înființat HB Orchestra!

Un spectacol ca ăsta se întâmplă o dată la 50 ani! Pe 26 noiembrie la Sala Palatului!”, și-a anunțat astfel artistul„revenirea” pe scena Sălii Palatului.

Horia Brenciu 2
Horia Brenciu 

25.000 de euro pentru închirierea Sălii Palatului „la pătrat”

Și cum biletele „s-au vândut ca pâinea caldă”, iar cererea depășea oferta, artistul a solicitat deja închirierea celei mai mari săli de evenimente din capitală pentru al doilea spectacol, ce va avea loc cu o zi înainte, mai precis pe data de 25 noiembrie, potrivit mărturisirilor făcute pentru impact.ro de o persoană de încredere din staful artistului.

Numai pentru închirierea Sălii Palatului „la pătrat”, Horia Brenciu va scoate din buzunar aproximativ 25.000 de euro. El va avea totodată cheltuieli semnificative și cu membrii Orchestrei sale, care e una destul de numeroasă.

Totodată, artistul va avea și câțiva invitați de marcă, al căror nume dorește să-l țină secret, pentru ca apariția acestora pe scenă, unde vor cânta împreună cu Horia Brenciu, să fie o surpriză. Spectacolul va dura cel puțin două ore și va fi pigmentat cu muzică bună, dans, zâmbete, invitați speciali și multe surprize de la cel mai efervescent artist român.

Are emoții de fiecare dată când urcă pe scenă

Deși este unul dintre artiștii ce au bifat sute de concerte, de-a lungul carierei lor, în toate colțurile țării, dar și peste hotare, Horia Brenciu a rămas la fel de emotiv, ca la începuturi, de fiecare dată când urcă pe scenă.

„Am fost mereu un tip emotiv. Poate nu arăt, dar am emoţii permanent, la orice concert. Am încercat să aflu, pentru mine însumi în primul rând, când o să pot renunţa la emoţii, dar am renunţat să mă mai întreb asta.

Fiindcă emoţiile sunt şi vor fi acolo, lângă mine, apoi în mine. Totul are loc în primele zece secunde, să spunem, de când încep să cânt. Atunci sunt integral acoperit de emoţii. Apoi, apar întrebările legate de reacţia publicului.

Fiindcă există mereu o întârziere din acest punct de vedere. Publicul aşteaptă întâi mesajul tău şi apoi reacţionează şi el. Ei, orice artist aşteaptă şi această reacţie.

Cu emoţie! Aşteaptă momentul în care publicul se deschide, clipa specială în care se aruncă, spiritual vorbind, în concert. Vibrează acolo, sus, pe scenă, alături de tine. De obicei nu durează prea mult, dar dacă nu simţi reacţia asta, înseamnă că aţi venit de pomană, şi tu, şi publicul!”, mărturisea artistul pentru impact.ro.

Citește și Horia Brenciu pregătește un concert special. „Un spectacol ca ăsta se întâmplă o dată la 50 ani”. Sala îl costă 12.000 de euro. EXCLUSIV!

Urmăriți Impact.ro și pe