Greva din educație dă peste cap calendarul înscrierii în clasa pregătitoare. Schimbarea de care trebuie să știe toți părinții
Vești de ultimă oră pentru părinți! Greva continuă de o săptămână și nu sunt semne că situația se va remedia. În acest context, Ministerul Educației a anunțat că se schimbă calendarul înscrierii în clasa pregătitoare. Decizia este definitivă, iar ordinul cu noile date a fost deja trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
Schimbări de ultimă oră pentru elevi
Se încheie prima săptămână de grevă națională, în care profesorii nu au intrat la ore. Odată cu această revoltă au apărut și o mulțime de schimbări majore, cu care se confruntă elevii și părinții. Aflăm acum că s-a modificat și calendarul privind înscrierea elevilor în clasa pregătitoare. Despre această modificare trebuie să afle toți cei care trebuie să îi aducă pe copii la scoală din toamnă.
Ministerul Educației a transmis că data la care părinții ar fi trebuit să-și înscrie copiii la clasa pregătitoare s-a schimbat. Astfel, dacă cererile au fost depuse și validate în timp util, înscrierea a fost decalată din cauza revoltei profesorilor.
”A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 – 2024. În perioada 3 – 18 mai au fost depuse şi validate cererile de înscriere de către părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali”, anunţă, vineri, Ministerul Educaţiei.
Conform calendarului inițial, la 31 mai se afișau listele cu cei admiși și instituțiile în care au intrat, precum și locurile care au rămas libere. Cea de-a doua sesiune ar fi trebuit să înceapă de la data de 5 Iunie.
Noul calendar pentru înscrierile în clasa pregătitoare
În perioada 29 mai – 6 iunie 2023, vor avea loc:
- procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere; repartizarea, la şcoala de circumscripţie, a copiilor ai căror părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali au solicitat înscrierea la altă şcoală decât şcoala de circumscripţie şi nu au fost repartizaţi din lipsă de locuri şi care au exprimat această opţiune în cererea de înscriere;
- afişarea, în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratelor şcolare a listei copiilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri libere.
În cea de-a doua etapă de înscrieri, în perioada 6 – 12 iunie vor avea loc:
- depunerea, la unitatea de învăţământ, a cererilor de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinşi în etapa anterioară;
- validarea cererilor de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.
În perioada 13-19 iunie vor avea loc:
- procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unităţii de învăţământ, în limita locurilor rămase libere;
- afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.