Caricaturistul Gogu Neagoe (46 de ani), membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România și al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice din Germania, a suferit recent două preinfarcturi. Nu se dă însă bătut și pregătește o nouă expoziție, cu 30 de portrete ale vedetelor. Acesta ne-a vorbit, cu emoție, pentru Impact.ro, despre următoarele sale proiecte, dar și despre lupta cu problemele de sănătate.
Caricaturistul Gogu Neagoe se confruntă în prezent cu probleme delicate de sănătate. Recunoaște că se teme de operația la inimă, recomandată de medici, după cele două preinfarcturi suferite: ”Nu am curajul să fac această operație, în care trebuie să mi se monteze niște stenturi la inimă, și care se face pe cord deschis.
Nu vedeți ce s-a întâmplat la Iași? Nici în străinătate nu m-aș opera, nu am încredere. Medicii mi-au recomandat, în această perioadă, foarte multă odihnă, să nu mă obosesc, am și un tratament, mă simt mai bine acum, trebuie să țin regim, am un regim alimentar, fără cafea și fără sare. În lupta mea cu boala, am șanse de 50%, dar nu mă dau bătut!”, ne-a declarat Gogu Neagoe, exclusiv pentru Impact.ro.
Dacă, în alți ani, Gogu Neagoe picta chipurile politicienilor pe ouăle de Paște, inclusiv pe ale președinților țării, iată că, de data aceasta, artistul ne pregătește o altă surpriză: ”Anul aceasta, pe masa de Paște, nu vom mai avea ouă cu chipul politicienilor. Voi schimba tematica, nu mai am încredere în politicieni.
Voi picta chipurile celor mai buni sportivi români ai momentului, dar și din lume. Am ales să o pictez pe noua stea a gimnasticii românești, Sabrina Voinea, care, la vârsta de doar 15 ani, a câștigat medalia de aur, la bârnă și la sol, la Cupa Mondială din Doha, dar și pe înotătorul David Popovici, campion mondial la proba de 200 de metri liber.
Îl voi picta și pe Leo Messi, devenit, anul trecut, cu Argentina, campion mondial. Dar, mai am și alte surprize”, ne-a mai declarat Gogu Neagoe.
Gogu Neagoe nu renunță la visurile sale, pe plan artistic. Așteaptă cu nerăbdare noua sa expoziție, care va avea loc pe 21 mai, la Giurgăvești, Județul Olt: ”Vor fi expuse, pe șevalet, 30 de portrete, în alb-negru, cu marile noastre personalități, cu Simona Halep, Gică Hagi, dar și cu oameni de televiziune, cea mai bună știristă, Andreea Esca, și știrista sportivă Alexandra Tudor, de la Antena 1. Sunt portrete deja realizate pe care le-am și trimis”, ne-a mai declarat Gogu Neagoe, exclusiv pentru Impact.ro.
Mare pasionat de creioane, de pictură și de caricatură, Gogu Neagoe a absolvit Colegiul Național „Frații Buzești”, din Craiova, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” și Facultatea de Drept a Universității din București. În 2021, s-a alăturat unei campanii pentru donarea de sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Bucureşti, „Picătură de viaţă”, realizând „Portret pentru o Picătură de viaţă”, mai precis caricaturi şi portrete pentru donatori.
Gogu Neagoe organizează salonul de caricaturi la Festivalul Naţional de Caricatură şi Umor „Oltenii şi restu’ lumii”, din Slatina, Olt. Este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România și membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice din Germania, UNESCO.
A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de pictură şi caricatură. Lucrările sale se află în colecţii particulare, din România şi din străinătate. Caricaturile artistului sunt expuse în muzee de artă din Australia, SUA, Los Angeles, Iran, Franţa, Italia, Germania. A înregistrat și un record de 246 de portrete, realizate, în șase ore, participanților la crosul pentru viață „Hope Run for Alexandra”, în 2020.