Gigi Becali nu își vinde „bijuteriile”. Doi dintre cei mai promițători jucători ai vicecampioanei au primit interzis la transfer. Pentru unul dintre fotbaliștii săi preferați, Becali este dispus să refuze oferte chiar și de la granzii Spaniei, Real Madrid sau FC Barcelona.
Gigi Becali a anunțat recent că închide robinetul cu bani la FCSB și este hotărât să nu cumpere niciun jucător în această iarnă. Totuși, singura ofertă care rămâne valabilă este cea făcut în vară pentru atacantul de la UTA Arad, Ddavid Miculescu.
Este perioadă de marcato, iar câțiva dintre jucătorii de la FCSB au devenit țintele unor cluburi imporante din Europa. Este și cazul tânărului mijlocaș Octavian Popescu. Jucătorul de 19 a impresionat în tricoul vicecampioanei, însă în ultimele luni, ascensiunea lui s-a mai domolit.
Chiar și așa, Popescu rămâne un jucător interesant, cu un potențial uriaș, pentru cluburile de afară. Recent, cei de la Slavia Praga și-au manifestat interesul pentru mijlocașul vicecampioanei. Presa din Cehia a scris despre interesul Slaviei pentru transferul lui Tavi Popescu de la FCSB, în cazul în care Nicolae Stanciu va părăsi gruparea de pe Eden Arena.
Gigi Becali nu este însă dispus să renunțe la jucătorul pe care îl consideră cel mai valoros din lotul FCSB-ului. Cel puțin nu pentru o sumă mai mică de 20 de milioane de euro, așa cum declara recent latifundiarul.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Finanțatorul roș-albaștrilor a precizat că nici nu vrea să audă de o plecare a lui Tavi Popescu până nu se va impune la FCSB.
Hai că nu vreau ca Tavi Popescu să o ia razna. Poate să îl caute și Barcelona sau Real Madrid. El este netransferabil. Nu o mai tot dați cu Slavia Praga că nu mă interesează nicio ofertă pentru el. Tavi trebuie să joace la noi și să ne ajute să câștigăm campionatul.
Am văzut că tot o dați că am primit oferte pentru Tavi. Nu! Nu se pune problema ca el să plece. Ați văzut cât a stat Dennis Man la noi? Nu o să îmi plece mie Tavi și cu Ianis Stoica la 19 ani. Ei trebuie să joace câțiva ani la noi”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport.
„Bijuteria” lui Gigi Becali a cunoscut o ascensiune fulminantă, din punct de vedere al valorii, în ultimul an. Octavian Popescu și-a multiplicat valoarea de piață de aproape șase ori și a ajuns pe poziția 149 în clasamentul celor mai bine cotați fotbaliști născuți în 2002.
Mijlocașul celor de la FCSB are o cotă de piață de 1,9 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. În ianuarie 2021 era văzut ca valorând numai 350.000 de euro.
Octavian Popescu e cel mai talentat fotbalist pe care l-am avut eu la o echipă de când sunt în conducerea unui club de fotbal, de nu mai puțin de 30 de ani.” – Mihai Stoica, manager general al roș-albaștrilor.