Gigi Becali a luat o decizie radicală în privința FCSB. Banii sunt pregătiți pentru transfer

Andrei Cezar 04.01.2022, 17:15
Gigi Becali a luat o decizie radicală în privința FCSB. Banii sunt pregătiți pentru transfer

Gigi Becali a închis robinetul cu bani la FCSB și a declarat că nu este dispus să mai aducă niciun jucător în această pauză competițională. Totuși, latifundiarul ar putea să își încalce promisiunea pentru un singur fotbalist. Este nevoie doar ca echipa acestuia să își de acordul.

Gigi Becali, decizie radicală în privința transferurilor la FCSB: „Nu mai cumpăr niciun jucător”

FCSB a încheiat anul 2021 cu o remiză, 0-0 cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Roș-albaștrii se află la o distanță de 10 puncte de liderul CFR Cluj, iar șansele la titlu pentru formația condusă de Toni Petrea s-au diminuat considerabil. Astfel, patronul vicecampioanei a declarat că nu mai este dispus să bage mâna în buzunar pentru tranferuri.

Nu mai cumpăr niciun jucător! Nu ne interesează nimeni acum! Dacă vom lua campionatul, vom mai aduce. Dar până atunci vom face economie”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.

Singura ofertă care rămâne, totuși, valabilă este cea pentru atacantul de 20 al celor de la UTA Arad, David Miculescu. Doar că oficialii clubului arădean nu sunt de acord cu suma oferită de FCSB în schimbul fotbalistului. În vară, Gigi Becali a făcut o ofertă pentru Miculescu de 500.000 de euro, însă arădenii au cerut un preț dublu.

MM Stoica: „Miculescu e un jucător care ne interesează”

Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor a lămurit situația în ceea ce-l privește pe jucătorul „Bătrânei doamne”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Indiferent că pleacă Tănase sau nu, FCSB nu aduce pe nimeni, doar din academie. Niciun jucător, în perioada asta, nu e interesant pentru noi. A, dacă cei de la UTA se gândesc că a trecut timpul și se apropie de ultimul an și accepta oferta făcută în vară de 500 de mii, da, cred că da. Rămane în continuare interesul nostru pentru David Miculescu.

FCSB a făcut o ofertă de 500.000 de euro pentru David Miculescu, în vară. UTA a refuzat oferta, nu a cerut altă sumă. Atenţie, noi nu am contactat jucătorul, noi am făcut ofertă oficială clubului UTA, atât. Dacă în iarnă se va discuta din nou… e un jucător care ne interesează”, a spus Mihai Stoica, potrivit Telekom Sport.

Alte patru echipe, pe urmele lui Miculescu

FCSB nu este singura interesată de serviciile lui David Miculescu. Universitatea Craiova este și ea pe urmele tânărului atacant. În plus, alte trei echipe din străinătate ar fi și ele cu ochii pe arădean. Astfel, potrivit sportarad.ro, Sassuolo și Venezia (Serie A) și Lecce (Serie B) ar fi dispuse să îl transfere jucătorul de la UTA.

David Miculescu mai are contract cu UTA până în iunie 2023. Atacantul echipei din Arad este cotat la 400.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

Urmăriți Impact.ro și pe