Gigi Becali dă iar lovitura. Finanțatorul FCSB a anunţat trei transferuri la echipă

Andrei Cezar, Mihai Roșoiu 24.08.2021, 11:46
Gigi Becali dă iar lovitura. Finanțatorul FCSB a anunţat trei transferuri la echipă

Edi Iordănescu are motive de bucurie, chiar dacă nu a debutat cu victorie pe banca roș-albaștrilor. După transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray, în schimbul a 5,7 milioane de euro, Gigi Becali anunță trei noi transferuri la FCSB.

Gigi Becali a nunțat încă trei transferuri la FCSB, după plecarea lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray

Latifundiarul a anunțat că este gata să întărească echipa, după transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray. Gigi Becali a promis că va aduce trei jucători la FCSB, iar unul dintre ei este Hervin Ongenda, de la FC Botoșani.

Francezul de 26 de ani a fost remarcat de Gigi Becali în meciul jucat de FC Botoșani contra Rapidului, pierdut de moldoveni, scor 0-2. Ongenda, care a înscris deja două goluri pentru echipa finanțată de Valeriu Iftime în acest sezon, a fost cel mai periculos om al botoșănenilor.

I-am promis doi jucători, ambii din România. Chiar trei jucători. Jucători pe care tot el… pe unul l-am văzut eu aseară și l-am întrebat ce părere are, a zis că-l avea pe listă la CFR. Și încă doi jucători să vedem dacă-i putem lua. Nu de la Rapid. Ce treabă avem noi cu Rapidul? Unul care-mi place mie foarte mult de la Botoșani. Nu e Chindriș, e vorba de Ongenda.

A jucat singur cu ei aseară. Stai să vedem dacă pot să-l iau. Ei sunt prieteni cu mine, dar pe mine mă refuză și îl dă la CFR și Craiova, așa face. Mai zice că e prieten cu mine”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Hevin Ongenda (26 de ani) este mijlocaș ofensiv, ce a crescut la juniorii lui PSG. El luat contact cu fotbalul din Liga 1 în 2018, atunci când a semnat cu FC Botoșani. La echipa moldoveană, Ongenda a strâns 93 de partide, 12 goluri și 9 pase decisive.

Hervin Ongenda - FC Botosani
Hervin Ongenda – FC Botosani

FCSB se mai desparte de un jucător

Gigi Becali este pus pe curățenie la echipă. După derby-ul pierut de FCSB cu Rapid (0-1), în colimatorul patronului roș-albaștrilor au intrat doi jucători: Iulian Cristea și Alexandru Crețu. Dacă primul dintre ei a mai primit o șansă după venirea lui Edi Iordănescu, fiind folosit și în meciul de luni seara contra lui Sepsi (1-1), Crețu este pe picior de plecare.

Fundașul roș-albaștrilor nu mai este nici el dispus să rămână la echipă, chiar dacă Gigi Becali ar reveni la sentimente mai bune față de el. Alexandru Crețu nu a fost nici în lotul de 18 jucători elibili pentru partida cu Sepsi de aseară.

De această oportunitate poate profita chiar adversara FCSB-ului din etapa a șasea. Formația din Sfântu Gheorghe și-a manifestat interesul de a-l aduce pe mijlocașul defensiv.

„Sunt valoroși, dar după sosirea lui Edi nu știm ce jucători vor fi disponibili. Sunt jucători importanți. Nu vă ascund că putem transfera sau împrumuta jucători de la echipele din campionatul nostru.

Toate echipele își doresc întăriri. Orice antrenor dorește o bancă puternică, jucători valoroși”, a spus Cornel Șfaițer, managerul general de la Sepsi, pentru GSP.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe