Gigi Becali a lămurit misterul: va juca sau nu FCSB pe noul stadion din Ghencea? „Asta le transmit”

Marian Cărăvan 31.03.2020, 12:37
Gigi Becali a lămurit misterul: va juca sau nu FCSB pe noul stadion din Ghencea? „Asta le transmit”

Noul stadion din Ghencea a devenit mărul discordiei între suporterii celor de la CSA Steaua și FCSB. Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a lămurit misterul și are un mesaj clar pentru toată lumea.

Gigi Becali a lămurit misterul: va juca sau nu FCSB pe noul stadion din Ghencea?

Gheorghe Mustață, omul care a condus mulți ani Peluza Nord a roș-albaștrilor, a făcut unele declarații care au încins spiritele între suporterii CSA Steaua (echipă aflată în Liga a IV-a) și FCSB. Acesta spunea că se va duce la Gigi Becali și îl va ruga pe finanțatorul FCSB ca echipa să joace pe noul stadion din Ghencea atunci când o să fie gata arena ce se construiește pentru ceea ce între timp a devenit EURO 2021.

„Tot aud că nu avem voie în Ghencea. Unde scrie? Sunt banii tuturor acolo. Eu personal mă voi duce să-l rog pe nea Gigi Becali să mergem în Ghencea dacă va exista oportunitatea. Mă duc eu și închiriez stadionul, că am voie. Acolo sunt bani publici, nu poate face oricine ce vrea.

Toată lumea are voie să joace în Ghencea. Eu le promit tututor suporterilor că voi merge și voi sta de vorbă cu domnul Becali că merităm să jucăm în Ghencea. Orice echipă poate merge să joace acolo dacă plătește. E ca pe Arena Națională”, a declarat Gheorghe Mustață, la Radio Sport 1.

Cum va arăta noul stadion Steaua
Cum va arăta noul stadion Steaua

Peluza Sud a luat foc. Gigi Becali nici nu vrea să audă de Ghencea

Declarația lui Mustață nu a fost pe placul Peluzei Sud, care a reacționat prompt printr-un comunicat de presă.

„Pentru toți cei ce își fac speranțe și încearcă marea cu degetul, ținem să le precizăm foarte clar: Peluza Sud Steaua nu va accepta ca vreo altă echipă să joace din postura de gazdă pe stadionul din Ghencea. Stadionul și complexul Steaua aparțin steliștilor și nu vom considera NIMIC ca fiind prea mult pentru a apăra acest principiu! Dacă până acum oficialii clubului au spus același lucru și au argumentat legal, de data asta o spunem și noi, ca să fie clar”, se arată în comunicat.

Prins în războiul declarațiilor, Gigi Becali a venit și el cu o precizare clară.

„Cei de la Peluza Sud pot să dea câte comunicate doresc, dar mie dușmănia nu îmi place deloc. Pot să stea liniștiți că nu mă duc în Ghencea nici dacă stadionul va arăta ca al celor de la Barcelona sau Real Madrid. Și nu mă duc în Ghencea că îmi interzice mie Sudul sau că nu mă vrea acolo, nu mă duc că nu vreau eu. Nu am ce să caut pe acel stadion.

Mie Sudul nu îmi poate intrezice nimic, deoarece acel stadion nu este făcut doar din banii celor de la Sud. Este făcut din banii tuturor. Si în plus de acest lucru, nu vreau ca suporterii de la Sud și Nord să se alerge între ei pe străzi cu toate că public spun că nu au nimic unii cu alții. Vă repet: nu am ce să caut în Ghencea!”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.

Urmăriți Impact.ro și pe