Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București și FCSB au magazinele online administrate de aceeași companie, chiar dacă cele două cluburi de fotbal încă se mai află în „război”, în urma mai multor procese.
Patronul FCSB, Gigi Becali, a pierdut definitiv marca Steaua în luna mai 2018. Curtea Supremă a menținut decizia definitivă dată de Curtea de Apel București în decembrie 2016. Magistrații au hotărât că Becali a preluat clubul Steaua cu rea credință și au decis ca marca, numele, sigla și palmaresul din 1947 până în 2003 să se întoarcă la CSA.
Lupta dintre cele două entități a continuat. Pe rolul judecătorilor încă se află mai multe procese, printre care unul pentru reunoașterea palmaresului, unul în care CSA cere 37 de milioane de euro despăgubiri de la Becali pentru folosirea ilegală a mărcii Steaua și unul în care patronul FCSB încearcă să anuleze mai multe mărci care aparțin CSA.
Potrivit informațiilor furnizate de site-ul sport.ro, magazinele online ale FCSB și CSA Steaua sunt administrate de aceeași firmă (SC ROD ART ’94 SRL, companie administrată de Adrian Gheorghiu).
FCSB s-a conformat cu greu deciziei judecătorilor și a acceptat să nu mai pretindă pe site-ul magazinului online (fcsb.ro) că este Steaua. Denumirea a fost schimbată în FCSB, iar clubul vinde materiale cu însemnele proprii, nu cu marca Steaua.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De partea cealaltă, CSA Steaua București are site-ul magazinsteaua.ro, unde vinde produse cu marca Steaua și în culorile roșu și albastru. De asemenea, „militarii” au și un magazin în Complexul Comercial Drumul Taberei.
Colonelul Florin Talpan, cel care s-a luptat cu Gigi Becali în instanță pentru a readuce Steaua acolo unde îi este locul, adică în Ghencea, a declarat în trecut că își dorește ca toate produsele cu însemnele clubului să fie vândute doar de CSA.
În prezent, CSA Steaua București luptă pentru promovarea în Liga 3. Este calificată în play-off-ul Ligii 4 și, dacă va termina pe prima poziție, va juca meci de baraj. Stadionul din Bulevardul Ghencea se află în reconstrucție, iar Steaua va juca pe el în momentul în care va fi gata. Deocamdată, își dispută meciurile de acasă pe terenul V din Ghencea.
De cealaltă parte, FCSB a terminat pe locul 2 în Liga 1 și se pregătește de preliminariile Europa League. Echipa dispută peciurile de acasă pe Arena Națională.