Gică Popescu nu vrea să se vaccineze împotriva Covid-19. Care este motivul

Cristian Cojocaru 06.01.2021, 20:24
Gică Popescu nu vrea să se vaccineze împotriva Covid-19. Care este motivul

Vaccinarea împotriva Covid-19 este unul dintre cele mai discutate subiecte la momentul actual. Acest subiect lansează foarte multe discuții contradictorii la nivel mondial. În timp ce Simona Halep s-a declara pro acestui vaccin, Gică Popescu a decis că nu vrea să se vaccineze împotriva temutului virus.

Gică Popescu nu dorește să se vaccineze

Președintele de la Viitorul, Gică Popescu este împotriva vaccinării. Acesta a fost infectat cu Covid-19 în luna septembrie, iar faptul că anticorpii organismului au luptat împotriva virusului la fel ca el, în cariera fotbalistică, marele fotbalist nu este hotărât dacă se va vaccina sau nu.

„Atât timp cât am anticorpi, nu mă vaccinez. Apoi, vom vedea. Am o reticență și mă uit în mass-media. Unii zic într-un fel, alții zic că mai așteaptă până să se vaccineze. Vreau să se vaccineze cât mai mulți oameni, să scăpăm odată de pandemia asta. Eu simt că voi avea anticorpi foarte mult timp”, a mărturisit Gică Popescu, în cadrul unei emisiuni TV.

În momentul în care s-a infectat cu Covid-19, Gică Popescu a vorbit despre simptomele pe care le-a avut după diagnosticul dat în luna septembrie. La un moment dat, starea de sănătate a acestuia a fost una delicată. După ce a fost internat în spital, situația s-a înrăutățit, dezvoltând o formă serioasă de pneumonie, fiind necesară supravegherea atentă.

„Am avut frisoane 24 de ore, am avut dureri de spate și acele dureri musculare, dar și o stare de moleșeală care a durat câteva trei, patru zile”, a mai spus Gheorghe Popescu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Potrivit unui comunicat de presă din data de 3 ianuarie 2021, pe data de 4 ianuarie activitatea de vaccinare pentru Etapa I a fost extinsă la nivel național
Potrivit unui comunicat de presă din data de 3 ianuarie 2021, pe data de 4 ianuarie activitatea de vaccinare pentru Etapa I a fost extinsă la nivel național

Prima etapă a vaccinării extinsă pe tot teritoriul țării

Potrivit unui comunicat de presă din data de 3 ianuarie 2021, pe data de 4 ianuarie activitatea de vaccinare pentru Etapa I a fost extinsă la nivel național. Activitatea a peste 90% din cele 376 de centre de vaccinare a început, centre care deservesc personalul medical și personalul din centrele medico-sociale.

În decursul acelei zile, au fost distribuite peste 36.000 de doze de vaccin, solicitate de centrele de vaccinare ale fiecărui județ. Astfel Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București centralizează necesarul de doze din toate centrele de vaccinare și transmit până în ora 13:00 a zilei anterioare către Centrul regional de stocare de care aparțin.

În vederea distribuirii, Centrul regional de stocare pregătește cantitatea necesară de vaccinuri în funcție de solicitările și programările primite și o distribuie cître DSP-uri, respectiv către centrele de vaccinare. Conform Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19, înscrierile se pot face pe platforma informatică de programare, care se realizează în corelare cu cele trei etape de administrare a dozelor de vaccin.

Urmăriți Impact.ro și pe