George Burcea nu mai are liniște de când Andreea Antonescu a intrat în emisiunea Ferma, ca invitat surpriză! Se pare că surpriza a fost una neplăcută pentru fostul soț al Andreei Bălan, deoarece cei doi se contrează peste tot și au numai discuții în contradictoriu.
Recent, fostul PR al Andreei Antonescu a intrat și el în acest război rece, după ce a publicat o scenă din Ferma, în care Andreea Antonescu se contrazice cu George Burcea. Eduard Dunarintu a postat o fotografie din emisiunea Ferma, la care a atașat următorul text. ”Fără nici cea mai mică urmă de subiectivitate, și cine mă cunoaște știe la ce mă refer, dar în acest context: like Andreei Antonescu, dislake lui George Burcea”, a scris acsta pe o rețea de socializare.
Atât i-a trebuit lui George Burcea, că a și luat foc! A scris un mesaj scurt, dar foarte la obiect prin care practic îl acuză pe Eduard Dunarintu că îi face jocurile Andreei Antonescu în continuare, tot plătit de către fosta membră a trupei Andre.
”Domnul Edy hai sa nu ne mai că..m pe noi, tot persoana x te plateste și acum pentru treabă…?”, a scris George Burcea pe o rețea de socializare. Se pare că relațiile între George Burcea și fostul PR al Andreei Antonescu nu mai sunt bune de ceva timp, deși acesta a participat la nunta sa cu Andreea Bălan.
George Burcea și-a recunoscut greșelile pe care le-a făcut în mariajul cu Andreea Bălan, care s-a încheiat la începutul anului în curs. Acesta dă vină însă pe copilăria sa nefericită și pe traumele suferite în primii ani de viață. Detaliile acestea au fost făcute publice printr-o postare pe Instagram.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”În momentul în care ai un background asemănător cu al meu, adică o familie care se destramă – mama venea foarte rar acasă, iar pe tata l-am văzut prima oară la 18 ani – , rata să destrami și tu la rândul tău familia este destul de mare.
Toate traumele din copilărie, toate lacrimile, toate momentele mai puțin plăcute m-au făcut să ajung pe această cale. Actoria înseamnă și suferință”, a scris Burcea pe Instagram.