Gata, vin ninsorile în România. Meteorologii tocmai au făcut anunţul

Nicu Stan 16.11.2021, 10:19
Gata, vin ninsorile în România. Meteorologii tocmai au făcut anunţul

Gata, meteorologii tocmai au făcut anunţul că vin ninsorile în România. Un val de aer rece va duce la scăderea temperaturilor în țara noastră, astfel că specialiștii ANM au anunțat lapoviță și ninsoare în unele regiuni ale țării.

Meteorologii au anunțat ninsori în România. Când și unde va ninge

Vin ninsorile în România. Meteorologul Administrației Naționale de Meteorologie, Alina Șerban, a anunțat că un val de aer rece va aduce o răcire în România, în zonele unde acum este încă cald, adică în vest, nord și centrul teritoriului.

Astfel, vor fi precipitații de lapoviță și ninsoare, însă nu importante cantitativ. Valul de aer rece se va manifesta începând de miercuri, joi. Veștile sunt mai bune pentru weekend-ul ce urmează, când temperaturile vor fi mai ridicate, potrivit meteorologilor ANM. Încălzirea va veni însă la pachet și cu ceață.

Unde va ninge in Romania in urmatoarele zile
Unde va ninge in Romania in urmatoarele zile

Unde se menține vremea frumoasă

”În partea de sud și de est a teritoriului, vom avea în continuare temperaturi modeste pentru data aceasta, iar temperaturile maxime se vor încadra între 4-5 grade până la cel mult 8-9 grade Celsius. În celelalte regiuni, în regiunile intracarpatice, vremea va fi în continuare frumoasă, cu cer mai mult senin și temperaturi mai ridicate, cu maxime între 6-8 grade și 12-14 grade Celsius. Ceața va mai apărea, în mod deosebit noaptea și dimineața, cam prin toate zonele, pe arii mai restrânse.

Următoarele două nopți, în special, temperaturile vor fi ușor negative, în mod deosebit în jumătatea de nord al teritoriului, mult mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până la -7… -8 grade, și ușor pozitive în sudul teritoriului.

Unde sunt anunțate ninsori

La mijlocul săptămânii, cel mai probabil joi, un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre și va determina o răcire în vest, în nord și-n centru, acolo unde temperaturile sunt acum ușor mai ridicate.

Vor fi și precipitații, slabe cantitativ, nu pe arii extinse, dar care, în zonele montane, se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, în condițiile în care vom fi traversați de o masă de aer mai rece” a declarat Alina Șerban la Digi24.

Ce urmează după valul de aer rece

După ce valul de aer rece va traversa România, veștile sunt mai bune urmând o încălzire a vremii.

”După această traversare a unei mase de aer mai rece, sperăm la o încălzire, soluțiile modelelor ne sugerează o încălzire spre weekend și săptămâna viitoare” a completat meteorologul ANM.

Urmăriți Impact.ro și pe