EXCLUSIV

„Gafa” lui Rafila despre pastilele cu iod a revoltat medicii. Carmen Dorobăț: Nu ne alarmăm, dar trebuie luate din timp

Gabriela del Pupo 09.08.2022, 14:00
„Gafa” lui Rafila despre pastilele cu iod a revoltat medicii. Carmen Dorobăț: Nu ne alarmăm, dar trebuie luate din timp

O gafă a ministrului Sănătății a stârnit un val de reacții pentru că îndemul său ca persoanele sub 40 de ani să ridice pastilele de iod de la medicul de familie „cât mai repede”, poate duce la aglomerarea cabinetelor dar și la crearea unei stări de panică deși deocamdată nu se întrevede o situație de urgență. Încă din primele luni ale războiului din Ucraina a fost luată în considerare posibilitatea ca în urma atacurilor nivelul de radiații să fie periculos pentru sănătatea cetățenilor. În acest scop Ministerul Sănătății a comandat la Antibiotice S.A Iași pastile de iod pentru populația sub 40 de ani. Aceste pastile trebuie administrate la câteva ore de la un eventual accident nuclear.

„Absolut în timp, pentru că altfel se crează busculadă la cabinete”

Medicii de familie au fost foarte reticenți în a se angaja să  distribuie pastilele de iod argumentând că și așa sunt supraaglomerați cu consultații iar cele mai multe persoane care vin zilnic la cabinet nu sunt vizate de această campanie, fiind majoritatea pensionari. Impact.ro a stat de vorbă cu Carmen Dorobăț care spune că distribuirea pastilelor se poate face în așa fel încât să nu perturbe activitatea de zi cu zi a medicilor și că deocamdată nivelul de radiații nu este periculos pentru sănătate.

„Absolut în timp, pentru că altfel se creează busculadă la cabinete. Eu am tradus declarația în nota în care au fost discuții la începutul conflictului din Ucraina în ceea ce privește lipsa acestor tablete. Bineînțeles că nu o să poată toată lumea deodată, mai ales că este vorba de persoanele sub 40 de ani ori la medicul de familie pentru rețete lunare sunt persoane trecute de această vârstă, care bolnavi cronici. Aceștia trebuie să aibă întâietate. Nu ne alarmăm, dar trebuie luate din timp, se administrează în câteva ore de la un accident. Ele se iau după un astfel de eveniment.” spune Carmen Dorobăț.

Medicul a mai precizat că în cazul incidentului din 1986 atât informarea populației cât și administrarea unui tratament au fost tardive.

„Atunci a fost un impact categoric violent cu risc asupra a tot ceea ce însemna organismul tânăr, în dezvoltare, lucrurile nu au luat cea mai bună întorsătură în perioada respectivă. Era și momentul politic, nu ne aflam într-un regim democratic care să ne țină la curent, să dea explicații transparente, tratamente.”

Mare-i grădina Domnului. Și gardul, sărit atunci când scade prețul la pompă
Mare-i grădina Domnului. Și gardul, sărit atunci când scade prețul la pompă

PNL nu a ratat șansa de a-l taxa pe Alexandru Rafila

Tensiunile din Coaliție nu s-au oprit odată cu îndepărtarea lui Florin Cîțu de la șefia Senatului. Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL spune că o astfel de exprimare nu face decât să inducă o stare de nesiguranță în populație.

„Din păcate, declarația domnului Rafila a lăsat foarte mult loc de interpretări. Foarte bine ca a fost acum completat de minister, dar eu cred ca în continuare e nevoie de explicat public în ce situații se administrează această iodură de potasiu. Eu cred că este o exprimare nefericită. E păcat ca o campanie care vine sa protejeze sănătatea publica lasă loc de interpretări și cred ca nu ar fi târziu ca ministrul să iasă cu precizări ca sa nu se ajungă la panica. Oamenii au temeri, frici, medicii de familie spun ca au fost contactați cu insistenta de pacienți” a declarat Ionuț Stroe.

Ministrul Sănătății cere prezentarea „cât mai repede” la medicul de familie

Alexandru Rafila a mai spus că sunt peste 2500 de farmacii în toată țara de unde, pe baza rețetei de la medic, se pot ridica aceste pastile. Din păcate însă dorind să crească nivelul de conștientizare al acestei campanii ministrul a ales să folosească o exprimare cu tentă alarmantă.

„Distribuția pastilelor e perfect funcțională. Îndemn pe toată lumea, pe toate persoanele de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele de iodură de potasiu. Este un sistem perfect funcțional. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reușit să îl punem la punct. Există cerere mai mare, mai mică, Nu știu să vă spun. Dar acum, probabil că pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, e posibil ca cererea să crească. Dar medicii de familie trebuie să elibereze o prescripție celor care trebuie să primească iodura de potasiu”. a declarat Alexandru Rafila.

Declarația vine în contextul în care forțele ruse au bombardat din nou centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina. Autoritățile ucrainene au transmis că în atacul de duminică au fost loviți trei senzori de radiații.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...