Gabriela Cristea a apelat la medicii esteticieni. Ce schimbare şi-a făcut vedeta

Badea Violeta 18.08.2021, 12:13

Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai solide cupluri din România. Cei doi au împreună doi copii și se cunosc de opt ani, timp în care și-au dat seama că nu pot trăi unul fără celălalt. În vârstă de 46 de ani, Gabriela Cristea a reușit să dea jos kilogramele în plus după cele două nașteri, dar a mai avut o singură nemulțumire cu privire la aspectul ei fizic. Iată ce schimbare şi-a făcut vedeta!

Gabriela Cristea a decis să facă o schimbare

Cu toții știm că Gabriela Cristea este o persoană asumată, iar dovada o puteți găsi chiar pe contul său de socializare. Ori de câte ori are ocazia, vedeta vorbește cu fanii săi, le răspunde la întrebări și îi ține la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața sa.

Recent, frumoasa brunetă a dezvăluit că a apelat la ajutorul medicului estetican, fiind preocupată întotdeauna de modul în care arată. Vedeta și-a mărit buzele și a publicat o fotografie pe Instagram în care le arată fanilor săi rezultatul. De asemenea, prezentatoarea TV le-a dat chiar şi câteva sfaturi celor care o urmăresc și le-a spus ce cantitate de acid hialuronic a folosit.

„Dragilor, am primit multe întrebări despre intervenția cu acid hialuronic de la nivelul buzelor. Da, am făcut o astfel de intervenție în urmă cu 2 săptămâni și sunt foarte mulțumită. Am optat pentru 0,5 ml (adică minim) și vă las aici o poză făcută la 3-4 zile de la intervenție când încă rezultatele nu erau finale.

Acum, buzele mele sunt simetrice și naturale, dar nu mi-a displăcut nici perioada de când e făcută poza, când buzele mele aveau mai mult volum. Poza este fără niciun filtru, doar machiaj și lumină”, a scris Gabriela Cristea pe Instagram.

Gabriela Cristea si-a marit buzele
Gabriela Cristea si-a marit buzele

Ce spune vedeta despre operațiile estetice

În urmă cu ceva timp, Gabriela Cristea a susținut că nu are nicio operație estetică, dar le susține pe femeile care vor fi mai fericită cu acea schimbare. Vedeta spunea că îi este teamă de bisturiu și că cea mai importantă este frumuseţea interioară.

„Dacă o femeie simte nevoia să-şi modifice ceva şi că ar fi mai fericită cu acea schimbare, atunci… de ce nu? Eu nu am nicio operaţie estetică. Mi-e frică de ideea de chirurgie, dar dacă aş avea ceva care să mă deranjeze atât de rău, încât să mă afecteze, nu aş ezita să apelez la chirurgia estetică.

Cred că este foarte important look-ul atât pentru o femeie, cât şi pentru un bărbat, fiindcă felul în care arătăm le spune celorlalţi şi care este starea noastră de spirit. Eu cred foarte mult în frumuseţea interioară, ce îţi dă o strălucire aparte.

Oricât de mult ne-am farda, oricât de multe haine frumoase am pune pe noi, dacă nu există linişte şi frumuseţe interioară, atunci acest lucru s-ar vedea şi la exterior”, spunea Gabriela Cristea pentru Taifasuri.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...